Cuvinte din gura nimanui

Nu stiu ce sa ma fac cu mine. Am un suflet ambiguu, indecis. Iubesc si plang si multumesc.
Contrariile formeaza o mare in mine, iar valurile ude imi mangaie picioarele. Stau asa cu ochii cascati si gandesc in ganduri apoase.

 Ma admir pe mine, ca pe o forma abstracta creata din tot ceea ce a adus apa cu ea de-a lungul timpului. Pungi, hartii, ciorapi, flori si cuvinte nespuse. Si stau toate gramada, una peste alta, pierzandu-si individualitatea, creand un nou tot distinct, amplu, complet. Asta sunt eu. O adunatura de lucruri fara sens, aduse de apa de-a lungul timpului.

Ei, si stau si ma privesc. Si asa imi vine un gand ca nu mai e nimic. Forma va tot prinde forma, apa va tot curge, caprioara va tot manca iarba proaspata a padurii, iar leii vor vana orice ar fi. Si atunci? Si atunci nimic. Atat.

Atinge incet

misca-ti pasii incet. preumblate incet. fii gentil. nu te grabi.
atinge incet. priveste incet. vorbeste incet. respira incet. fa dragoste incet. admira incet.

paseste ca si cum ai pasii pe inima pamantului, pe cea mai fina inima. atinge incet.
observa lucrurile varsandu-te in ele. priveste incet.
spune totul ca si cum ai spune ultimul cuvant. vorbeste incet.
lasa-te in voia vantului, inchide ochii. respira incet.
umbla cu grija si smerenie in tinuturile tale. fa dragoste incet.
slaveste florile, vorbindu-le de aproape. admira incet.

fii un vant, o adiere.

Nichita Stanescu - Dialog cu puricele verde de plantă

Furnica este o ființă cosmică,

îmi spuse puricele verde de plantă, –
da, într-adevăr, furnica este o ființă cosmică
– Cum poți să spui tocmai tu asta?
– Pot foarte bine să spun
pentru că ea nu mă doare când mă mulge
și dealtfel
vorbirea este o rușine
pentru că uneori gândim ca și cum am vorbi.

– Ce mai face frumoasa ta soție?
– Îți mulțumesc și dacă ești bun spune-mi:
este adevărat că rasa albă e pe ducă
și este adevărat că ea a poluat atmosfera terestră
și este adevărat că nici nu se mai vede soarele?
Și de fapt ce este soarele?
– O defecțiune
O defecțiune luminoasă.
– Nu, nu ne înțelegem
chiar nu.
Ce crezi tu și ce crezi tu despre mine?
Ce crezi tu, că dacă sunt păsări
rațe albe, bunăoară,
și dacă este iarbă
și câini și frunze,
ce crezi tu, că ele sunt fără noimă?
Tu nu te-ai întrebat unde sunt trupurile păsărilor moarte?
În burta câinilor vii, desigur
Și câinii morți nu te-ai întrebat unde sunt
de nu se văd?
Desigur, în burta câinilor vii
Ce crezi tu
atunci când tai o oaie
tu crezi că o omori?

Puricele verde de plantă strigă la mine:
Nu există decât o singură viață mare
noi nu luăm din ea și nu-i adăugăm ei nimic
Ceea ce nu este începe să existe
numai atunci când
ea îl atinge !
…Puricele verde de plantă mi-a spus
cu o foarte verde tristețe:
Ai văzut vreodată vreo cioară zburând?
Câtă meschinărie !

Puricele verde de plantă
a rămas mai multe secunde pe gânduri,
apoi, m-a întrebat visător:
dar tu, de fapt, ce faci?
– Ce să fac? Eu nu fac nimic…
Îi imit pe oameni.

Putine idei si multe guri

Orice idee care este preluata de prea multi oameni, mi se pare suspecta. Asta ca sa nu spun ca oamenii care preiau aceeasi idee mi se par suspecti :)

Cumva, nu mi se pare firesc si normal ca toti sa ajunga sa vorbeasca aceleasi propozitii, sa rosteasca aceleasi idei. Ceva din mine simte ca normal si firesc ar fi ca fiecare sa isi exprime propriile lui idei, sa aibe propriul lui adevar. Unele lucruri pot fi similare, dar este imposibil de crezut ca toti traim aceleais lucruri si avem aceleasi sentimente. Din trairi distincte ar trebui sa se nasca idei si opinii distincte.

Mi se pare ca suntem f susceptibili la adoptat idei. Exista cumva o rezonanta in noi, si ne lipim de diverse idei/prospecte ale societatii. Oamenii din totdeauna au avut o nevoie compulsiva de aderare la grupuri. S-a explicat faptul asta si prin nevoia noastra primara de aparare, care in vremurile primordiale ale omenirii aceasta nevoie de a fi cu un grup se traducea usor in lupta de supravietuire.

Deci e normal sa avem nevoie sa aderam la un grup.
Dar simt ca e mai mult de atat.

Frica noastra de singuratate, acest flagel uman necunoscut, ne face sa adoptam idei.

Ce mi se pare nostim este aceasta caracteristica uzuala a aderarii la un grup social: grupul din care tu faci parte este cel mai tare, si te inobileaza cumva acel statut.

Sa zicem ca esti rocker, sau spiritual, sau raw-vegan, sau satanist, sau hot, sau hipster. Orice ai alege esti mai tare decat ceilalti :)

Nu imi plac adevararurile astea care se tot plimba dintr-o parte in alta pe tot internetul si prin toate gurile. Cum poate fi ceva "adevarat" cand noi nu putem explica o floare. Cand in fizica cuantica particulele apar si dispar dintr-un loc in altul, si pozitia uneia dintre ele nici macar nu este ceva fix, masurandu-se numai probabilitatea ca ea sa se afle intr-un anume punct la un moment dat. Este nostim!

Noi nu stim nimic, dar ne place sa ne hranim cu idei. Sunt nostime ideile, daca le poti observa la rece sunt precum niste fiinte in sine.

E cam nostim totul :)