La fel cum nu canti doine cand faci amor.
Esti poet cand esti suparat. Esti poet cand sensul lumii ti-e asa ascuns ca numai prin cuvinte iti poti da sufletul pe fata. Sau cand esti beat de viata si de lume si pui repede pe foaie betia ta. Esti poet in cuvinte turmentate, in cuvinte mov cu ciorchini si samburi negri. Nu esti poet in soare, pe plaja, cu pielea arsa si crema pe nas.
Esti poet cand umblii aiurea pe strazi si crezi in umbrele noptii si discuti cu ele sensul vietii. Esti poet cand tu tie nu-ti ajungi, si asa cuvintele le folosesti ca paturi, sa-ti tina de cald cand vin musonii.
Cand uruie din tine vajul vietii, tu devii poet. Sau pictor. Sau amant :)
Dar pentru asta tu cu tine trebuie sa fiti prieteni. Tu si tu in patura voastra trebuie sa va prindeti de mana si sa va zambiti. Si apoi sa inganati niste cuvinte (asa cum ingani notele muzicale pe o partitura). Stransi de mana, tu cu tu. ... De ce nu, iarna-i lunga.
