Poetul si viata :)

Nu esti poet cand ti-e bine. Nu esti poet cand pe masa sta porcul taiat si vinul colcaie-n pahare.
La fel cum nu canti doine cand faci amor.

Esti poet cand esti suparat. Esti poet cand sensul lumii ti-e asa ascuns ca numai prin cuvinte iti poti da sufletul pe fata. Sau cand esti beat de viata si de lume si pui repede pe foaie betia ta. Esti poet in cuvinte turmentate, in cuvinte mov cu ciorchini si samburi negri. Nu esti poet in soare, pe plaja, cu pielea arsa si crema pe nas.

Esti poet cand umblii aiurea pe strazi si crezi in umbrele noptii si discuti cu ele sensul vietii. Esti poet cand tu tie nu-ti ajungi, si asa cuvintele le folosesti ca paturi, sa-ti tina de cald cand vin musonii.

Cand uruie din tine vajul vietii, tu devii poet. Sau pictor. Sau amant :)

Dar pentru asta tu cu tine trebuie sa fiti prieteni. Tu si tu in patura voastra trebuie sa va prindeti de mana si sa va zambiti. Si apoi sa inganati niste cuvinte (asa cum ingani notele muzicale pe o partitura). Stransi de mana, tu cu tu.    ... De ce nu, iarna-i lunga.

Corcodusul

Si iata-ma suita in corcodus. Si iata-ma iar cu capul in nori.
Si iata iar pisicile incercand sa ma prinda de coada, si iata-le iar privind avide in sus.

Si iata-ma iar suita in corcodus. Si iata-ma iar arucand cu samburi aiurea, batanind picioarele, prinzandu-mi parul in frunze si crengi. Si iata-ma iar pocnind din degete sa chem porumbeii. Si iarasi in sus norii si vantul au prins amalgam. Si iata-ma iar pasarind vrabiutelor, suind in sus in picioarele goale, urcandu-mi nasul aproape de vant. Da.. si ce daca nemurirea s-a nascut la sat.

Putea foarte bine sa se nasca intr-un corcodus.

Prieteni / Marin Sorescu

Hai să ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atât de bine,
Am fost atât de trişti,
Perfecţiunea asta în comun
N-o mai atingem noi
Şi e păcat să pierdem momentul.

Cred că în baie e cel mai tragic,
Să facem pe romanii cei luminaţi
Care îşi deschideau venele,
Discutând despre esenţa iubirii.
Uite, am încălzit apa.
Începem, dragi prieteni, număr eu: unu, doi, trei...

În iad am fost oarecum surprins, pomenindu-mă singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legături.
Nu se poate să mă fi păcălit: cuvântul înseamnă ceva,
Dar timpul trece...

Mi-a fost destul de greu, în iad, vă asigur,
Mai ales la început, ştiţi eram singur,
N-aveam cu cine să mai schimb o vorbă,
Dar încetul cu încetul m-am ataşat, mi-am făcut prieteni.

Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simţeam minunat,
Am ajuns chiar până la sinucidere.

...Şi iarăşi pomenindu-mă singur în purgatoriu,
Căutându-mi câteva suflete mai apropiate,
Deşi sunt destul de suspicioşi
Purgatorienii - cu situaţia lor neclară
Între două lumi -
O fată mă iubeşte, e foarte frumoasă,
Aveam clipe de mare extaz - nemaipomenit, fantastic!

Şi chiar îmi vine pe limbă să-i spun...
Păţit, o las pe ea mai întâi,
Eu mă sinucid abia după aceea,
Dar fata face ce vrea şi-nvie -
Şi iată-mă singur în rai -
Nimeni n-a pătruns aici niciodată
Sunt primul om, lumea există ca proiect,
Ceva foarte vag,
În capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar mă împrietenesc de la o vreme

Există tristeţe la toate nivelurile
Dumnezeu e deznădăjduit,
Mă uit în ochii lui goi şi mă pierd în ei
El alunecă vâjâind în prăpăstiile morţilor mele.
Comunicăm de minune,
Doamne, cred că am atins perfecţiunea,
Tu mai întâi,
Ce-ar fi să lăsăm totul în întuneric?

Ispitirea - Nichita Stanescu

Numai eu
ma asemui cu tine -
tu, oglinda, tu
niciodata nu semeni
cu tine.

Numai absenta,
numai ea,
seamana
cu tot ceea ce este.

In inima muntilor, acolo te-am gasit

Te-am gasit si te-am pierdut in acelasi timp

Pentru ca tu nu ai fost niciodata al unui loc,

Ci doar al spatiilor goale, plapande, in care nu se aude niciun cuvant.

Vezi tu, intre noi doi e o distanta,

O distanta ca de la plus la minus

Si asta fara sa iei in calcul toate ecuatiile.

Asa cum polii exista in mod independent si totusi impreuna

Asa existam si noi.

Si cu asta ce?

Doar noi urmeaza sa vedem.

Restul tac cu ochii inchisi si se prefac ca nu stiu.

Dar noi Stim.

Atinge incet

misca-ti pasii incet. preumblate incet. fii gentil. nu te grabi.
atinge incet. priveste incet. vorbeste incet. respira incet. fa dragoste incet. admira incet.

paseste ca si cum ai pasii pe inima pamantului, pe cea mai fina inima. atinge incet.
observa lucrurile varsandu-te in ele. priveste incet.
spune totul ca si cum ai spune ultimul cuvant. vorbeste incet.
lasa-te in voia vantului, inchide ochii. respira incet.
umbla cu grija si smerenie in tinuturile tale. fa dragoste incet.
slaveste florile, vorbindu-le de aproape. admira incet.

fii un vant, o adiere.

Nichita Stanescu - Dialog cu puricele verde de plantă

Furnica este o ființă cosmică,

îmi spuse puricele verde de plantă, –
da, într-adevăr, furnica este o ființă cosmică
– Cum poți să spui tocmai tu asta?
– Pot foarte bine să spun
pentru că ea nu mă doare când mă mulge
și dealtfel
vorbirea este o rușine
pentru că uneori gândim ca și cum am vorbi.

– Ce mai face frumoasa ta soție?
– Îți mulțumesc și dacă ești bun spune-mi:
este adevărat că rasa albă e pe ducă
și este adevărat că ea a poluat atmosfera terestră
și este adevărat că nici nu se mai vede soarele?
Și de fapt ce este soarele?
– O defecțiune
O defecțiune luminoasă.
– Nu, nu ne înțelegem
chiar nu.
Ce crezi tu și ce crezi tu despre mine?
Ce crezi tu, că dacă sunt păsări
rațe albe, bunăoară,
și dacă este iarbă
și câini și frunze,
ce crezi tu, că ele sunt fără noimă?
Tu nu te-ai întrebat unde sunt trupurile păsărilor moarte?
În burta câinilor vii, desigur
Și câinii morți nu te-ai întrebat unde sunt
de nu se văd?
Desigur, în burta câinilor vii
Ce crezi tu
atunci când tai o oaie
tu crezi că o omori?

Puricele verde de plantă strigă la mine:
Nu există decât o singură viață mare
noi nu luăm din ea și nu-i adăugăm ei nimic
Ceea ce nu este începe să existe
numai atunci când
ea îl atinge !
…Puricele verde de plantă mi-a spus
cu o foarte verde tristețe:
Ai văzut vreodată vreo cioară zburând?
Câtă meschinărie !

Puricele verde de plantă
a rămas mai multe secunde pe gânduri,
apoi, m-a întrebat visător:
dar tu, de fapt, ce faci?
– Ce să fac? Eu nu fac nimic…
Îi imit pe oameni.

Toti tu

Toti tu care ati trecut pe aici, v-ati deghizat de negasit.

Ai fost si clovn, si vrajitor, si umilul servitor, si baiatul cu merinde, si cel rau si cel cuminte. Si cel cu ochii larg deschisi, si cel ce ii tinea inchisi, si cel ce ma privea pe-ascuns, si cel ce imi vorbea de-ajuns. Si cel ce m-a certat nespus, si cel ce mi-a cazut rapus, si cel pe care l-am iubit, si cel pe care l-am gonit.

Ai fost si drac, si inamic, si vesnicul meu domn iubit, si cel ce il strigam in noapte, si cel ce imi lasa doar soapte. Ai fost mereu aceeasi rima, dintr-o vioara foarte fina, si cand ma dezmierdai pe spate si cand ma uitai in noapte.

Toti tu care ati fost pe aici, v-ati deghizat de negasit. Nu mi-am putut inchipui, ca tu cel de mereu tot vii.

Doar asa

Lovim in cuvinte ca in niste bastoane, sprijinind potecile gandurilor dintre noi. Trimitem priviri negre in nopti albastre ca oamenii sa aibe de ce sa se fereasca si sa ramanem doar noi. Scrijelim peretii caselor, zidurile oraselor, amaraciunea noptilor cu zambete si doruri copilaresti. Lasam urmele unei inocente sublime, incarcata cu gesturi marunte si aruncaturi de degete peste gard.

Nu te dezbraca acum, e timp destul intr-o viata pentru toate. Ramane-mi mie doar asa. Un gand, un gest, un cuvant nespus, o viata netraita dar simtita. Ramane-mi mie.. doar asa.

Cinci

Iti numar degetele
Cinci
Esti concentrat in mana ta
Ti-as distila-o cu alcool
Si-as purta-o in pielea mea.

Teiul

2011

Mi-e dor de tine printre frunzele de tei.

Mi-e dor de ne-simtirea ta, de ne-cuvantul tau nespus. De ne-grairea ta, de ne-aratarea ta in plus.

Mi-e dor de umbra ta ciudata, si soarele stralucitor, ce-ti straluncea candva pe fata, lasandu-te ametitor.

Mi-e dor de tot ce nu s-a spus vreodata, de linistea din vorba ta, de ne-clintirea ta ne-fada, de ne-imbratisarea ta.

Mi-e dor de un cuvant ne-spus, de care legan suspendata, de ne-privirea ta de sus, de vorba ta cea leganata.

Mi-e dor de-o clipa dintr-o viata, o poezie fara dor, o clipa tainic inghetata, si-un tei frumos mirositor.

Ghicitoare

Te iubesc o zi, ca sa te pot uita o viata. Te resping in seara asta, te chem maine dimineata. Ma-nconjor in jurul tau, si dispar subit mereu. Ma fac golul cel amar, din prea-plinul unui pahar.

Ne jucam de cand ne stim, tu mi-esti victima, eu-ti sunt strain. Mi-esti amant si inamic, dascal, hot si ucenic. Esti mana blanda ce iubeste din mana rea care raneste. Esti ochii calzi si graitori si ochii reci asupritori.

Ne-am jucat de cand ne stim, ti-am fost victima, mi-ai fost strain. Azi prieten, maine tata, sora si draga cumnata. Frate, mama, domnitor... sclav firav l-al meu picior.

Esti tot ce stiu din tot, din mine, esti tu cel fara niciun nume.

O raza de soare

Pe o raza de soare, calatoare.. :)
..In prag de iarna, cu cizme mari pregatite de zapada. Cu ceaiul cald, asteptand, aburind.

Astept raza de soare, sa pice iar printr-o fereastra, pe jumatate din chipul tau. Sa emane straluciri aurii, iar eu sa trag fugar cu ochiul, pastrand imaginea ca-ntr-un tablou.
Sa ma intampine in ierni, cu fulgi mari de zapada, ceaiuri calde, aburind si miresme glaciare. Sa-mi pastreze o primavara, calda printre haine groase, sa ma-ntampine in somn, si sa-mi sufle in privire, dulcea raza aurie.. chipul tau fermecator.

Un pas, un ceas si o secunda

ticaie un ceas, si pasul tau mai trece o secunda. mai face in univers o unda, mai ravneste o privire. mai agata-n cer o stea, mai renaste o nemurire.

un ceas iti ticaie in frunte, si fruntea ta se increteste, ganduri si minuni celeste, iti canta-ntruna in privire. admir lumina, si o caut, si te gasesc zambind de voie, cu un cer in loc de ochi, cu un gand de nemurire.

ai acel ce nu stiu ce, aburul unei cafea, raza fina din podea, stelele din mintea mea.

esti asa din firea ta, om al lumilor plapande, te gasesti si te ascunzi, in minunile marunte.

si-n acele mici minuni, te gasesc zambind de zor, iti zambesc si intorc de ceas, pasii ticaie din nou.

Acei ochi

Dar, cand doi ochi pe care-i intalnesti
O clipa doar pe-o raza de priviri
Iti dau fiorul marilor trairi
Nu stii de poti sa-i vezi cand ii privesti.

Sunt ca si cum ar fi ai unui gand
Si n-au decat lumina si fior
Ca soarele ce iese dintr-un nor,
Ca floarea care creste din pamant.

Nu stii de poti de-acum doar sa-i privesti,
Sa-i mangai cu lumina din cuvant,
Sa-i lasi sa te priveasca murmurand
Si, prin tacerea lumii, sa-i iubesti.

Extras din poezia "Sufletul Ochilor"
de Gheorghe Vaduva

Sufletul ochilor

Sunt ochi pe care-i cauti si-i gasesti
In lumea asta, undeva, candva,
Cand somnul de pe ploape va zbura...
Sunt ochi pe care vrei doar sa-i privesti.

Sunt ochi ce te privesc si ochi ce te patrund,
In viata lor, traieste viata ta,
Te-alina cand durerea ti-o fi grea
Si-ti dau lumina sensului profund.

Sunt ochi ce niciodata nu gresesc,
In lumea lor, nu-i loc de-asa ceva,
Ei sunt veniti candva, de undeva,
Si-i vezi mereu, atunci cand te privesc.

Ei pot fi rai, sau calzi sau speriati
Asa cum e si omul zi de zi
In viata amagirilor pustii
In care suntem zilnic inglodati.

Ei pot fi tristi si plansi si luminosi,
Precum ni-i sufletul mereu,
La bine, la durere si la greu,
Dar ochii lumii sunt mereu frumosi.

Extras din poezia
Sufletul Ochilor,
de Gheorghe Vaduva.