La coltul lumii

Si atunci isi propusesera urmatorul lucru: cel care se supara este cel care isi va cere iertare. Era logic ca aceasta logica inversa sa functioneze mai bine pentru interesul amandorora. Daca te superi tu, iti vei cere iertare chiar tu si asa ne vei scapa pe amandoi de o problema. Era cumva mai firesc ca cel care avea o problema sa si-o disculpe singur, ca un stranut pe care ti-l permiti si ceilalti ti-l saluta.

Asa cum intr-o tara straina nu te poti baza pe nimeni si nimic, dar in acelasi timp descoperi lucruri complet nevazute de localnici. Tot asa surprinzandu-se zilnic cu propriile lor intrebari descopereau un nou mod de a fi, poate chiar o noua lume.

Micile secrete de pe fata fiecaruia, grimasele si zambetele, privirile ingandurate si calculele visatoare, faceau din ei aproape niste semizei ai zilelor banale. Privind scanteile oamenilor, admirand de pe marginea unei borduri sau din balconul vreunui hotel, dansul multumii si dansul individual, descopereau o frumusete pe care o documentau aproape ca un cartograf, cu rabdare si evlavie in retina si inima lor.

Cand vezi stelele odata le visezi o viata, iar cei ce nu le vad viseaza aparitia lor chiar daca nu o stiu. Odata ce ai vazut o scanteie nu o poti uita nicicand, asa ca tot ce mai ramane este sa te plimbi uimit, cu pasii mici si fara graba, cu o cutie de popcorn eventual .. privind scanteiele din jur.

Asa devenisera in ultimii ani, niste privitori plini de magie si uimire, cu toate problemele lor uitate.

Cu noi cu toti

Las la o parte toate armele care m-au adus aici. Iata-le, le intind in fata ta ca la un targ ambulant. Alege ce vrei.
Nu voi mai spune nu niciodata, doar da, si da poti lua ce vrei. Hraneste-te din tot, bea seva dulce care mi se prelinge prin maini, ia-te si da-te si intoarce-te si pleaca.

Niciodata nu vom mai fi noi ca in aceasta clipa. Aceasta unica clipa, ca un clicait intr-un pahar de cristal, gata de pornit un toast in fata tuturor invitatilor.

Si toti asteapta. Si o clipa nu se mai rasufla.

Sa traim, sa ne bucuram si sa inchinam pentru tot ceea ce nu stim din noi. Cu noi cu toti.

Cetatea oamenilor invizibili

In cetatea oamenilor invizibili toata lumea e fantoma. Si masa se pune pe nepusa masa si toti se chefuiesc pana dimineata. Atunci calauzesc oamenii fara speranta spre tinte invizibile pe care oricine le poate urma cu usurinta. 

In cetatea oamenilor invizibili se spala minti de dimineata pana seara si singurul avut este acela de a le putea scoate la vanzare cat mai usor si cat mai putin vizibil. 

In cetatea oamenilor invizibili se tace mult si se vorbeste putin. Iar atunci cand se intampla este doar pentru a mai exersa niste corzi vocale uzate. Ca o piesa tinuta intr-un muzeu ca sa demonstreze ca fost candva functionala. Nimeni nu stie de nimeni si nimeni nu stie pe nimeni. Si nimeni nu vede pe nimeni, nici macar cand din nimic apare cineva. Asa ca totul e pace si liniste, ca intr-un cavou prin care nu a trecut nimeni niciodata si peretii n-au niciun ecou.

Niciodata nu a fost un loc mai gol ca asta, iar cetatea tine minte fiecare individ care nu i-a trecut pragul niciodata. Si ii asteapta pe toti. 

"Intrati, aici e deschis non stop."

Rad nebunii

Astazi rad nebunii pe la colturi.

Astazi totul merge ca pe ape.

Cand c-un singur gand poti rasturna o lume intreaga din chibrituri,
Nu-ti ramane decat sa razi.
Asa ca radem.

Radem cu nesat, cu desavarsire, cu neputiinta si indignare, cu lacrimi dulci si amare si sarate, cu inocenta unui copil, cu strasnicia unui luptator, cu ochii blanzi ai mamei, cu paine calda a bunicii, cu stelele din nopti glaciale si caini care urla de nebuni la garduri.

Radem cand nimic nu mai are sens, si sensul rade de nebun cu noi. Stim? Dar vai ce stim. Nu stim nimic. Si de asta radem de nebuni umpland ulcioare cu rasete.. pentru zilele cand vom crede iar ca stim :)

Orasul

Calcam pe strazi si pietre de parca orasul ne-ar apartine noua. Ascultam fosnetul oamenilor si zumzetul frunzelor, pasii din strazi si linistea din case, de parca acum ne-am pregati sa-i dam nastere si sa-l spalam. Strazile ne urmeaza pasii si in inima bate o melodie frantuzeasca dintr-un bar.

Apune soarele pe strazi si noi cascam mai bine ochii. Orasul suntem noi.

Fantoma amnezica

O fantoma amnezica, cu straie de univers, n-are un loc al ei anume.
In schimb se plimba peste tot.
Si pasii ei scot sunete pe strada, doar ca sa se simta insotita.


Printre fulgii de zapada, iarna, se face cel mai usor cunoscuta. Atunci poate iesi la plimbare linistita..pentru ca nimeni nu se uita in sus. Si atunci ea se ascunde in fiecare fulg si atinge fiecare chip. Si caldura lor o imbie si mangaie chipurile cu curiozitate si desfat.
Sa poti mangaia asa chipurile lumii nu-i putin lucru. Si mai ales pentru o fantoma amnezica, care nu mai poate tine minte cine era inainte.
Si poate distinge, acum, fantomele de oameni si oamenii de fantome.

Azi

In ritmul unei muzici, ne unduim trupurile, si cautam cu ochii inalbastriti sensuri si miresme.

Azi ma ridic, te privesc, si apoi cu pasi mici si repezi parasesc casa.

Afara, o ploaie de necontenit. In casa, o ploaie de necontenit.

Aceoprisurile s-au surpat in timp ce ne luam la revedere. Pasarile au zburat. Cu pelerina in vant ma avant afara, cobor scarile rapid, nu las nici un vant in urma. Zbor. Si pasarile zboara odata cu mine. Casa nu va mai fi niciodata ce a fost. In sfarsit am plecat.

Vis in vis

O euforie bizara umple paharele de vin. Mesenii s-au strans, muzica a inceput. Valurile translucide si parfumate, fantome halucinante ale noptii, cheama siluetele la dans. Si toti se misca in felul lor, uitand cine sunt, visand inceputul si sfarsitul in dansul lor. Muzica se prelinge prin pahare, seara incepe sa adoarma. Visul a inceput.

Ce va fi?

Un vin dulce se scurge prin pahare si intampina momentul uitarii. 
De acum toate aripile se vor purta pe dedesupt, si nu vom mai stii cine-i cine. 
Pe varf de munte, pe ultima stanca, stau si privesc marea de departari si apropieri, si marea neajunsa de dorinte. 
Simt momentul desprinderii ca pe o teama dulce, si necunoscutul ma prinde in mreje si ma seduce. Gata, de acum nu voi mai fi eu. Intind aripile si pret de o secunda, dansez, zbor si cuprind departarile. Si necunoscutul ma priveste in ochi precum o felina inainte de atac. Galbenul sticleste ametitor, si ma las prada. 
Ce va fi e deja poveste.

The first one

A raindrop it's falling on her head. She looks up. Everything's so blue. Million light stars painted blue are raining down. Her eyes gazzle.

This and that. Every moment it's like this.
A first raindrop falling from the sky. It comes up from nowhere and touches your face. And you wonder, where did it come from? It was only my imagination? And then you look up. And you see millions of lighting stars comming on their way. So now you know.

Everything's real, and it doesn't even have to make sense, but it's just like this.
So you just have to trust.

Printre degete si par

Mi-a pus mainile in cap si atunci am asteptat. Stiam ca ceva din gandirea ei va face ca lucrurile sa prinda o alta nuanta. Am incercat sa intuiesc ce gandea. Nimic. Gol. Ea isi plimba mainile incet prin parul meu. Si in acea inclingatura de degete si atingeri firave am inceput sa prind pentru prima oara niste cuvinte.
"Nimic nu e la fel de doua ori", a spus.
"Si atunci ce ne ramane?"
"Sa pretuim totul din prima."


Am incercat sa o zaresc spunand asta. Dar firele ei de par sa impleticeau pe fata mea. Mi-a fost de ajuns sa-i simt prezenta. Stiam, in sfarsit, ca ceva se luminase. Acum nu mai ramanea decat ca jocul sa continue.


"Iti trebuie curaj sa faci asta" am murmurat cu vocea aproape stinsa.
"Doar pret de o secunda."

A game of minds

"Enable me to dream", he said, as the adventure started. Nothing close to earth could have brought me to this. Nothing human, nothing I knew before.

I took one step back into the clouds, i closed my eyes and let everything rool out. Play it's part. And it did.

With every breath we moved closer and closer and further apart. I never knew before how distances are only a matter of perception. And it was. Growing old we learned how to grow further apart, although in the end we were standing chick to chick. He was looking. I was staring. Nothing more to be said. He took my hand.

"This is gonna be so great. We will have so much fun this time."

"So you said last time."

Firipe

Trandafirii roz se desfaceau in petale adormind la aparitia ei. Se prefacea in valuri, voaluri si ape curgatoare.Si apoi ca un nor translucid aducea alinare celor care o chemau. Si plutea prin imaginatia lor, prin chemari, rugaciuni si sperante. Si prin sclipirile din miez de noapte. Invaluita in ceata pasea cand in sus cand in jos, promitand de fiecare data sa aduca o usurare. Si sigur ca aducea. Doar ca la venirea zorilor imaginea se disipa si nimeni nu-si mai amintea prezenta ei. Dar ea era acolo.

Omagiul toamnei

Miroase a toamna, a copii alergand si a frunze uscate. A zile ploioase si cearceafuri calde si parfumate.
Toamna imi aminteste de inceputul scolii. De mirosul de penar nou si creioane ascutite. Carti, caiete, emotii, prieteni, revederi si sfarsit de vara. Toamna simt fluturasi in stomac chiar si atunci cand nu sunt indragostita. Fiindca este un anotim al emotiilor, al asezarilor in cufere a trairilor simtite vara, al amintirilor, al reveriilor. Toamna se intampina cu un ceai cald si parfumat si cu prieteni si cu sentimente.

Acum la inceput de toamna vreau sa colind pe strazi, prin orase si alei cu piatra mare, sa ma plimb printre frunze colorate si sa imi imaginez povesti.

Drumul

Pe aleea brazdata cu copaci inalti apareau pete de luna. Drumetul mergea deja de prea multa vreme.Hainele pareau, poate, un pic mai obosite decat el. Mainile si umerii ii tremurau, picioarele ii clatinau sub greutatea corpului, rucsacul cu zestre si comori abia ca mai dorea sa se sustina in spate. Ochii, insa, ii scaparau lumini. Sticleau ca o pisica in noapte. Fruntea inca astepta. Asteptase. De cand lupta luase sfarsit, de cand castigase si pierduse tot, de cand fusese rege si cersetor, prieten si dusman, sot si amant nu facuse altceva decat sa astepte. Dar aceasta nu era o asteptare oarecare. Era un timp anume. Un timp am intelegerii. Asteptase si calatorise ani, poate secole, poate milenii. Dar in noaptea aceasta ceva maiestru se pregatea in aer. Simtise asteptarea inca de la rasaritul soarelui. Si acum, odata cu rasaritul lunii, in timp ce pasii se tarau pe alea cu copacii inalti, simtise cum deodata i se usureaza tot corpul. O liniste revigoranta i se scurgea usor prin tot corpul eliberand oboseala precum un abur. Acum stia ca, in sfarsit, poate lasa jos rucsacul mult prea greu, purtat cu iscunsinta atata vreme. Luna aduce mereu cu sine o liniste si un mister specific. Si stia ca de aici va incepe un alt drum. Un drum al linistii si al pacii. Marele copac al vietii stralucea in fata. In sfarsit ajunse.

The miracle

My latest work.

When the two parts of duality blend togheter, the miracle begins.

Povestea fetei fara cap

Cand nu ai cap e mai usor. Poti sa faci ce vrei, sau ce te duce capul :)
Cand nu ai cap poti sa gandesti cu sufletul si sa lasi lumea sa ti se arate asa cum e. Cand nu ai cap poti sa saluti lumea cu o imbratisare si seara la culcare sa iti asezi inima pe perna. Cand nu ai cap ai nevoie doar de tine. Cand nu ai cap nu vezi, dar simti.

Fata fara cap era rosie in obraji. Obisnuia sa se plimbe seara cu ursii prin padure si dimineata sa faca gem de merisoare. Fata fara cap avea niste ochi foarte mari si ii placea intotdeauna sa salute oamenii cu buzele. Fata fara cap era o domnisoara. Avea pantofi rosii si margele din mesteacan.

Deseori ii placea sa se alerge cu iepurii pe camp si sa fure castane veveritelor. Uneori privea mainile oamenilor si felul in care fruntea lor se incretea cu vremea. Fata fara cap gandea cu sufletul si seara la culcare visa la stele in forma de fluturi.

Dimineata incepea ziua cu un ceai. Si cu-n platou de biscuiti in forma de girafa.

Fata fara cap intr-o zi a plecat la cules capsuni si de atunci nu s-a mai intors niciodata. Capul, adica. Ea este desigur aici printre noi.

Marea calatorie

Marea calatorie incepu. Vapoarele se avantau sa infrunte valurile si destinul. Cel mai curajos dintre titani se apropia de prova scrutand orizontul si vantul. Ochii sai fulgerau distanta dintre el si tarm. Intrezarea deja ceea ce avea sa se intample. 
Ceilalti asteptau. Unii se bucurau de valuri, altii se lepadau de ele, iar altii purtau in inima lor drumul spre casa.
In acest larg, acest labirint, exista tot atatea drumuri spre casa, cate cai sunt pe ocean. Oceanul infinit poarta cu el cai infinite. Si ei purtau un drum cu o singura destinatie. Drumul se lungea pentru unii, devenea intortocheat, vasul se prindea in furtuni timp de saptamani, sau poate luni. Altii cercetau stelele si vantul si dorinta din inima ii purta din ce in ce mai aproape. 
El, cel mai viteaz dintre titani, stia deja ceea ce avea sa se intample. Drumul sau era un drum ales. Nimic nu era intamplator. 
Puterea scapara din ochii lui si drumul devenea lin si cunoscut. Mai era putin si avea sa ajunga acasa.

Why do people yell?

Citisem mai demult o povestioara tibetana ff frumoasa, care explica de ce tipa oamenii unii la altii.
Si spunea cam asa : cand doi oameni se cearta, inimile lor se indeparteaza si ca sa acopere distanta dintre ei...ei tipa.
In schimb, cand doi oameni se iubesc inimile lor se apropie si isi vorbesc incet, lent si soptit, fiindca distanta dintre ei este foarte mica.
Iar atunci cand iubirea dintre ei este f mare, inimile lor sunt atat de apropiate incat nici nu mai este nevoie de vreun cuvant, ei intelegandu-se doar din priviri. :) Frumos nu?
Sper sa ajungem cu totii sa ne intelegem doar din priviri si din cuvinte dulci si linistite.

Daca

Pe cand plecam, plecarea devenea din ce in ce mai grea. Precum o pietricica in pantof. Si atunci mii de ganduri au inceput sa se gandeasca. Daca nu as fi lasat pisica pe geam, daca vaza aceea prea rosie ar fi vrut macar azi sa nu se impiedice de cotul meu, daca pantofii si-ar fi lasat tocurile acasa, daca cana ta nu ar fi fost pe masa. Daca.