O sclipire

Curg planetele din mine cu sclipiri rutunde si magma vie. Rad serpii in cerurii prin buze inca necreate, prin copii inca ne-nascuti. Ne nastem stele, suntem iaduri, prindem muste cu varful limbii si ne pacalim ca suntem zei. Murim seara de seara, ne nastem zi de zi.

De cate ori ai murit si te-ai nascut si azi arati mai bine ca in orice dimineata?

Liniste

Atat de putine mai merita spuse..
Cand lucrurile curg si invaluie tot, cine suntem noi sa mai cautam explicatii?
Ca un joc al creierelor bine dezvoltate, asa si noi.. creem explicatii pentru nimic, inventam explicatii din fumuri arse la cosurile caselor iarna. De ce? Cum? Cand?

Dar ce conteaza. Raul curge si invaluie tot, si iata ce iti mai bate inima in dimineata asta. Esti tu, acelasi tu din totdeauna. Nu te mai teme, acum e vremea minunilor.

Sa inchidem ochi, deci. Linistea sa cuprinda lumea si sa zburam cu ochii inchisi si piepturile goale.


Al cui esti? Copil senin.. al cui esti? Al fumurilor caselor, al vanturilor desertice, al naframelor purtate peste chip. Doi ochi frumosi ce stralucesc in noapte. Iata-te pe tine, prea mare imparat, stralucind de nevazut in pacura noptii. Ce faci aici? De unde ai aparut?

O stea sa pice din senin, sa lumineze drumul pana la tine. Acolo in cer e liniste, aici pe pamant e freamat. Dar ce mai conteaza? Ce mai conteaza acum?