Doar asa

Lovim in cuvinte ca in niste bastoane, sprijinind potecile gandurilor dintre noi. Trimitem priviri negre in nopti albastre ca oamenii sa aibe de ce sa se fereasca si sa ramanem doar noi. Scrijelim peretii caselor, zidurile oraselor, amaraciunea noptilor cu zambete si doruri copilaresti. Lasam urmele unei inocente sublime, incarcata cu gesturi marunte si aruncaturi de degete peste gard.

Nu te dezbraca acum, e timp destul intr-o viata pentru toate. Ramane-mi mie doar asa. Un gand, un gest, un cuvant nespus, o viata netraita dar simtita. Ramane-mi mie.. doar asa.

Acei ochi

Dar, cand doi ochi pe care-i intalnesti
O clipa doar pe-o raza de priviri
Iti dau fiorul marilor trairi
Nu stii de poti sa-i vezi cand ii privesti.

Sunt ca si cum ar fi ai unui gand
Si n-au decat lumina si fior
Ca soarele ce iese dintr-un nor,
Ca floarea care creste din pamant.

Nu stii de poti de-acum doar sa-i privesti,
Sa-i mangai cu lumina din cuvant,
Sa-i lasi sa te priveasca murmurand
Si, prin tacerea lumii, sa-i iubesti.

Extras din poezia "Sufletul Ochilor"
de Gheorghe Vaduva

Maroc, contraste si schimbari

M-am intors acum 2 zile din Maroc, iar in prima zi nu ma puteam obisnui cu ritmul si senzatiile de aici.
Pentru ca am experimentat din plin acea lume, pentru ca am simtit-o cu multe din simturile mele cele mai active, am ramas aproape ca un indragostit tanjind dupa o intoarcere :)

Excursia pe care am facut-o, a fost organizata de Miramont, o organizatie de travel, cu oameni foarte simpatici si haiosi. Am vizitat Marocul incepand de la Nord din Fes, mergand cu trenul spre Casablanca si Marrakesh si apoi cu o masina pana aproape de desert in Zagora.
Am stat o zi in Fes si Casablanca, 5 zile in Marrakesh dintre care o noapte in desert, in Zagora.

Maroc reprezinta un contrast, un amalgam de culori, mirosuri, voci, muzica, galagie, soare si sentimente.
Oamenii acolo sunt extrem de sinceri si directi si spun ceea ce simt si gandesc fara sovaieli. Si unii mi-au parut asa puri precum niste copii. Am ajuns din intamplare sa avem o discutie extrem de filosofica cu un vanzator de condimente, care ne-a povestit ca viata nu inseamna ieri si maine..ci doar azi. Ca tot ce a fost pana azi..nu mai reprezinta nimic si ca tot ce va fi de maine va fi maine. Ca traim azi si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare zi.
Si acesta este stilul in care ei traiesc. Nu au trecut si nici viitor, si duc o viata simpla dar extrem de plina. In fiecare azi. :)

Mi-au placut, n-am ce sa zic. M-am indragostit :) Si vreau sa ma intorc si sa locuiesc poate 2-3 luni.
Viata acolo este efervescenta, in fiecare clipa se intampla ceva anume, si totul este intens si parca un pic mai viu.

Am reusit sa dorm in desert, si am stat cu ochii la stele pana cand mi s-a incetosat privirea si am adormit :D
Si este o liniste in desert, atat de liniste ca iti auzi mereu respiratia si poti auzi un pas de la sute de metrii. Culcandu-ma ma simteam ca un copil tinut in brate de intreaga natura, de muntii care inconjurau tot peisajul, de duna micuta de nisip pe care ma culcasem, si de stelele de sus, care erau mai luminoase ca niciodata :D

Imi plac contrastele, in general, si in Maroc cred ca am gasit cel mai mare contrast de pana acum, si poate de aceea mi-a placut atat de mult. Simt ca o saptamana, a trecut precum 3, si fiecare zi era atat de plina de evenimente si trairi caci la sfarsitul ei ramaneam uimita.
Simt ca ceva s-a schimbat in mine odata cu aceeasta plecare. Ma simt altfel decat eram inainte sa plec. Stiu ca am invatat multe, desi nu as putea zice clar ce anume. Ceva s-a schimbat. Dar este o schimbare de care aveam nevoie. Si imi place :)

Moments

It's interesting when there's nothing more that can be said. When words simply don't measure up to the situation. When pure experience it's filling up inside you. Never wanting or expecting anything. Just beeing joyfull to be.

It's an amazing feeling to let go. It's simply amazing.

Dans muzical

Mi-ar placea sa stiu sa cant la un instrument si sa realizez un duet spontan si magic cu cineva. Ceva neplanificat, nepus la punct, ceva de moment, asa cum se mai intampla uneori printre cei ce compun. Notele noastre sa se imbine si sa se defineasca, sa se prinda de mana si sa danseze, in timp ce noi ne lasam purtati de ceea ce simtim.

Mereu mi s-a parut de un deliciu maxim aceasta conectare prin muzica a oamenilor. Si imi place ideea de a lasa notele sa curga in complicitate cu celalalt, simtindu-i pulsatia, vibratia si nascand ceva cu totul nou. Practic emotii transpuse muzical. O emotie de ansamblu. Tocmai de aceea genul asta de duete mi se par de o finete extrema, o stare in care parca in acelasi timp il cauti si il gasesti pe cel cu care canti.

Mi-as dori mult sa pot experimenta asta odata, si poate ca ar trebui sa invat un instrument. Pian?

Despre conexiune si incredere

Imi place sa observ ca exista oameni care nu si-au pierdut acea conexiune cu viata, acea incredere inefabila ca esti sustinut orice ar fi si care nu au un simt al conservarii de sine asa de dezvoltat.
Practic au ramas la stadiul de incredere copilareasca in viata. Si ii admir.



Azi am fost sa il reascult pe Alin Totorean, un om exceptional, unul din putini mei idoli, poate singurul :)
A venit si ne-a incantat cu povestile sale la Green Tea, povestindu-ne iar peripetiile din expeditiile sale solitare prin desertul Atacama si Australia.

Alin Totorean este primul roman care a luat Mongolia la pas, a traversat desertul Atacama la picior, la fel si 750 km de desert australian, plus alte expeditii in Maroc si India. Si toate acestea de unul singur.

Ce imi place cel mai mult la Alin este felul sau de a se increde in viata intr-un mod instinctiv. De a se lasa ghidat doar de ceea ce simte, doar de ceea ce vrea sa faca si restul lucrurilor sa le lase sa vina de la sine. Ca si cum cineva te-ar purta mereu in palme si ar fi acolo sa te sustina in orice secunda.
Ca atunci cand eram copii si nu aveam simtul conservarii de sine. Cand stiam ca lumea e o joaca si ca suntem mereu in siguranta.
Mi se pare ca pentru Alin lumea chiar este un loc de joaca. Si frica nu isi are sensul care il are pentru noi. Intalneste obstacole, dar merge mai departe avand in minte doar ceea ce isi doreste.

Ma bucur cand gasesc oameni asa, care merg ghidati de un vant propriu si stiu instinctiv cum sa se conecteze cu energia vietii.

Mai multe despre Alin gasiti pe siteul sau : www.wildtrack.ro

Despre timp si planuri

Atunci cand mergi pe un drum de obicei este foarte greu sa te mai uiti inapoi. Si totodeauna am fost prinsa in prezent. Chiar mai mult decat credeam inainte ca ar fi firesc si sanatos. Fiindca cu ani in urma, ajunsesem sa ma simt cumva cu un handicap cand venea vorba de timp.

Cand eram mai mica admiram foarte mult oamenii hotarati, cu un plan serios in minte, care merg pana in panzele albe pentru as atinge obiectivul. Mie in schimb, lucrurile acestea imi scapau printre degete precum o mana de nisip.

Pentru mine exista doar clipa de acum, totdeauna un vesnic acum. Si ma gandeam ca timpul nu exista ci totul este foarte static. Nu timpul se misca ci noi ne miscam prin timp. De aceea niciodata nu am reusit sa fiu o persoana cu planuri de viitor. Ma incantau, desigur, muuulte lucruri, foarte multe. Si imi placea sa fac de toate si sa le simt prin mine. Dar la intrebarea ce vrei sa faci peste cativa ani, ramaneam blocata. Nu-mi puteam aduna mintea si sufletul intr-un loc sigur, din care sa pot raspunde la aceasta intrebare. Ca si cum ar fi trebuit sa am un dulap cu rafturi multe, cu multe cutii si atunci cand cineva m-ar intreba de planurile mele de viitor sa scot cutia cu planuri de viitor, plina varf, si sa le insir. Dar nu..nu a existat niciodata un dulap cu planuri si nici o cutie. Tot timpul a existat doar momentul prezent. Fiindca in prezent ma puteam regasii, ma puteam stii. Eram eu, lucrurile erau ele. Ce puteam stii despre viitor? Cu ce ma ajuta sa-mi amintesc trecutul?

Chiar..viitorul ca viitorul dar trecutul niciodata nu prea a avut o rezonanta mare in mine. Niciodata nu am deplans ceva ce nu mai e. Admiram oamenii plini de amintiri, ma gandeam ca lumea lor e mai plina, mai completa asa cu toate amintirile la tot pasul. Eu am amintiri fericite, am amintiri cu copaci, cu rauri, cu jocuri, cu oameni, cu zambete...dar ele nu ma bantuie..si nici nu-mi construiesc lumea prezenta. Ceea ce mi-au oferit cand s-au intamplat a fost un dar, mi-au oferit un dar, atunci in acel moment, dar acum am alte lucruri gata sa-mi ofere alte experiente, asa ca pe cele trecute le las sa doarma linistite intr-un coltisor cu stele. Uneori ele mai ies la iveala, fara voia mea, in miresmele anotimpurilor sau in adierea vantului. Zambesc si ma indrept din nou spre clipa de acum.


Ce reprezinta trecutul defapt? O suma de amintiri in mintea noastra. Viitorul? Un buchet de asteptari, iluzii, dorinte sau idealuri. Planurile de viitor? Ce inseamna un plan? Inseamna ceva fix, stabil. Si din infinitatea de posibilitati de ce sa ma ancorez la o idee fixa? Prefer sa fiu deschisa ca un burete gata sa absoarba orice. Si binele si raul. Nu am planuri, ci doar lucruri pe care mi-ar placea sa le simt, sa le experimentez, sa le trec prin fiinta mea. Nu e nimic fix si stabil, ci mai degraba, o dorinta de experimentare continua a lumii acestea.
Mi s-a zis de multe ori ca sunt visatoare si nerealista, dar prefer sa cred ca felul acesta de a FI pur si simplu al vietii ma conecteaza mult mai mult cu viata in sine decat daca as incerca sa o gandesc la rece. Sa imi formez planuri, asteptari si apoi sa pornesc cu toate panzele sus spre tinta mea. Prefer sa nu am o tinta. Si astfel sa nimeresc in tot felul de locuri interesante si experiente inedite. Iar pana acum s-a dovedit a fi grozav :D

In prezent ma aflu, iar timpul nu exista pentru mine. Sunt suma a ceea ce a fost, si mugurul pentru ceea ce urmeaza. Iar acum sunt, in acest moment ma simt minunat si perfect.

Firesc

Unele lucruri nu trebuie sa te straduiesti sa le tii langa tine. Numai prin faptul ca odata au facut parte din povestea ta deja le imbogateste cu sens. De asta niciodata nu am simtit nevoia sa mentin un lucru in viata mea mai mult decat impunea cursul firesc al lucrurilor. Nici atunci cand gaseam o situatie foarte frumoasa, un om minunat sau chiar un loc perfect, nu am simtit sa tin acel lucru cu tot dinadinsul. Mereu am senzatia ca acel lucru oricum exista in mine chiar daca nu neaparat in mod fizic. Si ma bucur imens de el. Asa se intampla si cu unii oameni care imi sunt atat de dragi, dar care unii imi sunt departe. Ii stiu in inima mea si am senzatia aceea perfecta ca timpul nu trece oricat de mult s-ar fi scurs de cand nu am mai vorbit. Sunt unele lucruri pe care le pastrez ca pe cutiute fermecate de parfum, pe care atunci cand mi-e dor le deschid un pic, le simt parfumul tare si imbatator, le multumesc si le inchid la loc in inima mea. Si e de ajuns ca sa le simt langa mine.

Uneori se intampla sa simt unii oameni atat de aproape de sufletul meu, desi poate nu am mai vorbit cu ei de multa vreme. Sau poate ca ii cunosc pentru prima oara. Si imi place senzatia aceasta. Ca si cum toate persoanele, toate intamplarile si situatiile care au fost si care sunt exista concomitent si in mine si in exterior. Si cand mi-e dor de ceva anume e de ajuns sa inchid ochii si sa ii fac o mica vizita.

Totul e asa aproape, fizica asta ne pacaleste sa credem ca ar exista distante. Si un lucru caraghios care mi se intampla de obicei cand vizitez cu drag o persoana in interiorul meu este ca apare foarte curand si in exterior. Asa de subit uneori incat ma si sperii :) Dar ma amuz..caci imi plac intamplarile acestea.