Cand eram mai mica admiram foarte mult oamenii hotarati, cu un plan serios in minte, care merg pana in panzele albe pentru as atinge obiectivul. Mie in schimb, lucrurile acestea imi scapau printre degete precum o mana de nisip.
Pentru mine exista doar clipa de acum, totdeauna un vesnic acum. Si ma gandeam ca timpul nu exista ci totul este foarte static. Nu timpul se misca ci noi ne miscam prin timp. De aceea niciodata nu am reusit sa fiu o persoana cu planuri de viitor. Ma incantau, desigur, muuulte lucruri, foarte multe. Si imi placea sa fac de toate si sa le simt prin mine. Dar la intrebarea ce vrei sa faci peste cativa ani, ramaneam blocata. Nu-mi puteam aduna mintea si sufletul intr-un loc sigur, din care sa pot raspunde la aceasta intrebare. Ca si cum ar fi trebuit sa am un dulap cu rafturi multe, cu multe cutii si atunci cand cineva m-ar intreba de planurile mele de viitor sa scot cutia cu planuri de viitor, plina varf, si sa le insir. Dar nu..nu a existat niciodata un dulap cu planuri si nici o cutie. Tot timpul a existat doar momentul prezent. Fiindca in prezent ma puteam regasii, ma puteam stii. Eram eu, lucrurile erau ele. Ce puteam stii despre viitor? Cu ce ma ajuta sa-mi amintesc trecutul?
Chiar..viitorul ca viitorul dar trecutul niciodata nu prea a avut o rezonanta mare in mine. Niciodata nu am deplans ceva ce nu mai e. Admiram oamenii plini de amintiri, ma gandeam ca lumea lor e mai plina, mai completa asa cu toate amintirile la tot pasul. Eu am amintiri fericite, am amintiri cu copaci, cu rauri, cu jocuri, cu oameni, cu zambete...dar ele nu ma bantuie..si nici nu-mi construiesc lumea prezenta. Ceea ce mi-au oferit cand s-au intamplat a fost un dar, mi-au oferit un dar, atunci in acel moment, dar acum am alte lucruri gata sa-mi ofere alte experiente, asa ca pe cele trecute le las sa doarma linistite intr-un coltisor cu stele. Uneori ele mai ies la iveala, fara voia mea, in miresmele anotimpurilor sau in adierea vantului. Zambesc si ma indrept din nou spre clipa de acum.
Ce reprezinta trecutul defapt? O suma de amintiri in mintea noastra. Viitorul? Un buchet de asteptari, iluzii, dorinte sau idealuri. Planurile de viitor? Ce inseamna un plan? Inseamna ceva fix, stabil. Si din infinitatea de posibilitati de ce sa ma ancorez la o idee fixa? Prefer sa fiu deschisa ca un burete gata sa absoarba orice. Si binele si raul. Nu am planuri, ci doar lucruri pe care mi-ar placea sa le simt, sa le experimentez, sa le trec prin fiinta mea. Nu e nimic fix si stabil, ci mai degraba, o dorinta de experimentare continua a lumii acestea.
Mi s-a zis de multe ori ca sunt visatoare si nerealista, dar prefer sa cred ca felul acesta de a FI pur si simplu al vietii ma conecteaza mult mai mult cu viata in sine decat daca as incerca sa o gandesc la rece. Sa imi formez planuri, asteptari si apoi sa pornesc cu toate panzele sus spre tinta mea. Prefer sa nu am o tinta. Si astfel sa nimeresc in tot felul de locuri interesante si experiente inedite. Iar pana acum s-a dovedit a fi grozav :D
In prezent ma aflu, iar timpul nu exista pentru mine. Sunt suma a ceea ce a fost, si mugurul pentru ceea ce urmeaza. Iar acum sunt, in acest moment ma simt minunat si perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu