Si nu m-am mai intors niciodata. Si de atunci ma aflu intr-o calatorie continua. Si nu stiu de ce am impresia ca am stat pe loc tot timpul acesta. Ca si cautarea este o iluzie, caci defapt nu avem ce cauta. Fiindca suntem deja tot. Poate ca intr-adevar, iluzia cautarii ne ajuta sa ne experimentam pe noi ca niste uituci haiosi. Care devin caraghiosi si fac tot felul de nazbatii. Care se gasesc acum plangand, acum razand. Acum hohotind ...acum privind in pace un perscarus in aer. Dar iluzia cautarii este consecventa si se vede ca tinem la ea. Poate ca intr-adevar nu exista un loc mai bun decat aici. Caci orice cautare intreprindem, chiar si cautarea de sine, lasa loc oarecum unei lipse. Caci daca nu ne-ar lipsi nimic, ce oare am mai cauta? Cautam ceva ce lipseste. Caci de asta il cautam.
Si acum ma gandesc ce caraghioasa devine si cautarea de sine. Caci oare de ce ne cautam pe noi, ca si cum nu ne-am avea deja?
Si aici devine totul hilar. Caci ne cautam in iluzia ca nu ne stim. Si cautandu-ne iluzoriu ajungem sa intregim din ce in ce mai mult o imagine pe care nu o stiam atunci cand am decis sa ne uitam. Deci, uitarea aceasta este magica si ne ajuta sa creem. Si cu fiecare secunda universul se expadeaza cu cunostiinta. Prin noi toti, prin noi insine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu