joi, 30 decembrie 2010

La sfarsit de an..

..simt nevoia sa multumesc. Multumesc pentru ceea ce este, asa cum este, multumesc pentru zambete si pentru lacrimi, pentru trairi, pentru emotii, pentru sentimente, pentru ganduri si pentru tot ceea ce am fost in acest an. Multumesc pentru toti oamenii minunati care mi-au incantat sufletul si mi-au spus povesti, multumesc pentru valurile marii care m-au gadilat si m-au imbratisat, multumesc pentru soarele arzator de iulie, pentru frunzele si miresmele toamnei, pentru frigul din aceasta iarna si pentru miresmele volatile din primavara. Multumesc pentru tot ceea ce am inteles in acest an, multumesc pentru asezarea din sufletul meu, multumesc pentru mine, cea care sunt acum, si multumesc pentru tine! Cel ce citesti acest mesaj. Iti multumesc pentru ca esti ceea ce esti si reprezinti un univers intreg. Iubesc si multumesc pentru Tot.

luni, 20 decembrie 2010

Pete Revonkorpi

In preajma Craciunului va prezint unul din artisti mei preferati: Pete Revonkorpi :)





mai multe lucrari ale lui puteti gasi>> aici



duminică, 19 decembrie 2010

Despre timp si planuri

Atunci cand mergi pe un drum de obicei este foarte greu sa te mai uiti inapoi. Si totodeauna am fost prinsa in prezent. Chiar mai mult decat credeam inainte ca ar fi firesc si sanatos. Fiindca cu ani in urma, ajunsesem sa ma simt cumva cu un handicap cand venea vorba de timp.

Cand eram mai mica admiram foarte mult oamenii hotarati, cu un plan serios in minte, care merg pana in panzele albe pentru as atinge obiectivul. Mie in schimb, lucrurile acestea imi scapau printre degete precum o mana de nisip.

Pentru mine exista doar clipa de acum, totdeauna un vesnic acum. Si ma gandeam ca timpul nu exista ci totul este foarte static. Nu timpul se misca ci noi ne miscam prin timp. De aceea niciodata nu am reusit sa fiu o persoana cu planuri de viitor. Ma incantau, desigur, muuulte lucruri, foarte multe. Si imi placea sa fac de toate si sa le simt prin mine. Dar la intrebarea ce vrei sa faci peste cativa ani, ramaneam blocata. Nu-mi puteam aduna mintea si sufletul intr-un loc sigur, din care sa pot raspunde la aceasta intrebare. Ca si cum ar fi trebuit sa am un dulap cu rafturi multe, cu multe cutii si atunci cand cineva m-ar intreba de planurile mele de viitor sa scot cutia cu planuri de viitor, plina varf, si sa le insir. Dar nu..nu a existat niciodata un dulap cu planuri si nici o cutie. Tot timpul a existat doar momentul prezent. Fiindca in prezent ma puteam regasii, ma puteam stii. Eram eu, lucrurile erau ele. Ce puteam stii despre viitor? Cu ce ma ajuta sa-mi amintesc trecutul?

Chiar..viitorul ca viitorul dar trecutul niciodata nu prea a avut o rezonanta mare in mine. Niciodata nu am deplans ceva ce nu mai e. Admiram oamenii plini de amintiri, ma gandeam ca lumea lor e mai plina, mai completa asa cu toate amintirile la tot pasul. Eu am amintiri fericite, am amintiri cu copaci, cu rauri, cu jocuri, cu oameni, cu zambete...dar ele nu ma bantuie..si nici nu-mi construiesc lumea prezenta. Ceea ce mi-au oferit cand s-au intamplat a fost un dar, mi-au oferit un dar, atunci in acel moment, dar acum am alte lucruri gata sa-mi ofere alte experiente, asa ca pe cele trecute le las sa doarma linistite intr-un coltisor cu stele. Uneori ele mai ies la iveala, fara voia mea, in miresmele anotimpurilor sau in adierea vantului. Zambesc si ma indrept din nou spre clipa de acum.


Ce reprezinta trecutul defapt? O suma de amintiri in mintea noastra. Viitorul? Un buchet de asteptari, iluzii, dorinte sau idealuri. Planurile de viitor? Ce inseamna un plan? Inseamna ceva fix, stabil. Si din infinitatea de posibilitati de ce sa ma ancorez la o idee fixa? Prefer sa fiu deschisa ca un burete gata sa absoarba orice. Si binele si raul. Nu am planuri, ci doar lucruri pe care mi-ar placea sa le simt, sa le experimentez, sa le trec prin fiinta mea. Nu e nimic fix si stabil, ci mai degraba, o dorinta de experimentare continua a lumii acestea.
Mi s-a zis de multe ori ca sunt visatoare si nerealista, dar prefer sa cred ca felul acesta de a FI pur si simplu al vietii ma conecteaza mult mai mult cu viata in sine decat daca as incerca sa o gandesc la rece. Sa imi formez planuri, asteptari si apoi sa pornesc cu toate panzele sus spre tinta mea. Prefer sa nu am o tinta. Si astfel sa nimeresc in tot felul de locuri interesante si experiente inedite. Iar pana acum s-a dovedit a fi grozav :D

In prezent ma aflu, iar timpul nu exista pentru mine. Sunt suma a ceea ce a fost, si mugurul pentru ceea ce urmeaza. Iar acum sunt, in acest moment ma simt minunat si perfect.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Nemurire

Cant o cantare dulce...si joc sotronul pe un varf de nori. Privesc inainte si inapoi si imi aleg un drum. Apoi fac saltul. Pfffiiiuuuuu..ce zbor. Alunec ca o frunza dintr-un copac, ma sparg de stanci precum un val, chicotesc precum un copil, iubesc precum un soare, ma daruiesc precum un dumnezeu. Ma asez pe un portativ si ma las cantata la infinit. Ma torn intr-un pahar si ma beau pana la fund. Trag pleoapele peste mine si chem ingerii sa ma viseze. Si de fiecare data incerc ceva nou. Iar acum sunt iar in varful norilor, cu aripi de fluture, si ma pregatesc de zbor.

Fara cuvinte

Uneori cuvintele par inutile. Mai ales cand simti in inima ta ce e de zis. Atat de mult si atat de intens incat parca tacerea e cel mai bun mod de a comprima vorbirea.

miercuri, 15 decembrie 2010

Firipe

Trandafirii roz se desfaceau in petale adormind la aparitia ei. Se prefacea in valuri, voaluri si ape curgatoare.Si apoi ca un nor translucid aducea alinare celor care o chemau. Si plutea prin imaginatia lor, prin chemari, rugaciuni si sperante. Si prin sclipirile din miez de noapte. Invaluita in ceata pasea cand in sus cand in jos, promitand de fiecare data sa aduca o usurare. Si sigur ca aducea. Doar ca la venirea zorilor imaginea se disipa si nimeni nu-si mai amintea prezenta ei. Dar ea era acolo.

marți, 14 decembrie 2010

Gregory Colbert

Cred ca voi incepe sa prezint din cand in cand cativa artisti. Oameni cu inspiratie si dar care reusesc sa transpuna in imagini senzatii, sentimente si chiar povesti intregi. Ii voi prezenta intr-un chip similar: fara cuvinte, doar imagini.
Pe unii dintre ei ii puteti gasi si in bara din dreapta.

---------------------------------------------------------------
Gregory Colbert - fotograf si regizor de film
Autor al proiectului>> Ashes and Snow






duminică, 12 decembrie 2010

Sfaturi pentru o viata mai simpla

Atunci cand eram copii lucrurile erau mai usoare. Cel putin asa pare. Adevarul este ca ele nu au incetat niciodata sa fie. Asa ca sa ne re-amintim cum era sa fim copii.

Sfaturi pentru o viata mai simpla (si mai caraghioasa!):

1. Nu mai lua viata in serios!

2. Comunica direct ceea ce simti si fii curios la ceea ce au altii de zis.

3. Joaca-te! Singur sau cu altii, dar fa-o constant.

4. Increde-te in lume si in viata!

5. Exprima-te in moduri sincere si simple.

6. Fii sigur ca viata exista ca sa te faca fericit!

7. Nu privi la maine sau la ieri!

8. Bucura-te de soare, natura, oameni si de tine insuti!

9. Priveste lumea ca pe o poveste si fii gata sa o descoperi in fiecare zi.

10. Daruieste si accepta sa primesti iubire!

marți, 7 decembrie 2010

Intr-o zi am plecat sa ma caut

Si nu m-am mai intors niciodata. Si de atunci ma aflu intr-o calatorie continua. Si nu stiu de ce am impresia ca am stat pe loc tot timpul acesta. Ca si cautarea este o iluzie, caci defapt nu avem ce cauta. Fiindca suntem deja tot. Poate ca intr-adevar, iluzia cautarii ne ajuta sa ne experimentam pe noi ca niste uituci haiosi. Care devin caraghiosi si fac tot felul de nazbatii. Care se gasesc acum plangand, acum razand. Acum hohotind ...acum privind in pace un perscarus in aer. Dar iluzia cautarii este consecventa si se vede ca tinem la ea. Poate ca intr-adevar nu exista un loc mai bun decat aici. Caci orice cautare intreprindem, chiar si cautarea de sine, lasa loc oarecum unei lipse. Caci daca nu ne-ar lipsi nimic, ce oare am mai cauta? Cautam ceva ce lipseste. Caci de asta il cautam.
Si acum ma gandesc ce caraghioasa devine si cautarea de sine. Caci oare de ce ne cautam pe noi, ca si cum nu ne-am avea deja?

Si aici devine totul hilar. Caci ne cautam in iluzia ca nu ne stim. Si cautandu-ne iluzoriu ajungem sa intregim din ce in ce mai mult o imagine pe care nu o stiam atunci cand am decis sa ne uitam. Deci, uitarea aceasta este magica si ne ajuta sa creem. Si cu fiecare secunda universul se expadeaza cu cunostiinta. Prin noi toti, prin noi insine.

luni, 6 decembrie 2010

Un exercitiu de constientizare

Va propun urmatorul exercitiu:

Imaginati-va in acest moment, in aceasta secunda, ca va aflati exact acolo unde va doriti sa fiti. Sunteti in punctul la care visati si sperati cu fiecare secunda. Aveti totul. Locul perfect la care visati, relatiile pe care vi le doriti, activitatile care va bucura cel mai mult, statutul social, recunostiinta oamenilor, dragostea, intelegerea, tot. Aveti totul in momentul acesta. Tot ceea ce visati acum sa ajungeti deja sunteti. Ai ajuns deja in varful nazuintelor tale cele mai fabuloase. Ai tot. Ce simti?


Cu increderea ca m-ati urmat in acest exercitiu de imaginare va confesez ca eu nu am simtit nimic fabulos. Din contra. Am simtit un gol ciudat si o intrebarea ce imi dansa in minte: si acum ce urmeaza? Si asta fiindca teleportati dintr-o data la capatul drumurilor noastre vom rata bogatia experientelor ce le-am fi acumulat daca am fi mers pe drum. Fiindca defapt ceea ce ne dorim cel mai mult nu este sa ajungem acolo unde zicem ca vrem sa ajungem ci sa parcurgem drumul pana acolo. Exact! Drumul, cum am mai spus si alta data, este cel ce ne trezeste dorintele si fanteziile.

Deci scopurile noastre sunt precum un combustibil pentru a ne tine in miscare. Drumurile ne aduc experientele, acele savuroase experiente atat de minunate pentru suflet din care ajungem sa extragem seva cunoasterii. Suntem ca niste mici copii intr-o lume fantastica. Doar ca nu ne putem experimenta pe noi, nu putem stii cine suntem pana cand nu ne lovim de tot ceea ce nu suntem. Si asta se intampla experimentand.
Pana cand nu vom putea trece prin toate acele "acesta nu sunt eu" nu vom putea stii "cine sunt eu". Fiindca, hilarul acestei situatii provine tocmai din faptul ca aceasta lumea duala isi imprima amprenta pana si pe cautarea noastra. Nu putem fi nimic decat in relatie cu ceva. In izolare nu mai existam. Caci nu putem afla nimic decat experimentandu-ne direct in relatie cu altceva. Si poate ca la sfarsitul cautarii vom vedea ca am fost dintotdeauna aceiasi si toate sunt cuprinse in noi.

Si atunci zambiti va rog. Caci orice destinatie aveti acum in minte, orice scop maret si fantastic, orice vis, orice dorinta ea este acolo doar pentru a va da ocazia de a merge pe un drum. Drumul acesta reprezinta maretia. Asa ca va invit inca odata sa va bucurati de el. Sa il simtiti cu toate simturile. Sa mergeti atenti, explorand imprejurimile. Sa mergeti constienti si prezenti de el cu minunea fiecarei secunde in suflet.

Drumul acesta suntem noi insine.

duminică, 28 noiembrie 2010

Recomandare de film: The Shift

The Shift

Este un film frumos despre natura umana care atinge unele idei esentiale ale existentei noastre.
Mi-a placut ca nu a fost un film exagerat din nici un punct de vedere ci mai degraba foarte bine ancorat in realitate. Ideile principale au fost ilustrate prin situatiile unor personaje care prin decursul lor reuseau sa creeze un cadru complet din care sa reieasa foarte usor ceea ce se dorea transmis.


Mi-a placut ideea generala din film care transmitea sa avem incredere in viata. In cursul ei firesc si natural. Sa nu mai incercam sa fortam lucrurile din frica si neincredere si sa le luam asa cum sunt. Sa plutim alene pe aripile vietii cu increderea ca tot timpul totul se va aranja perfect. Fiindca totul in viata se aranjeaza perfect si este de o sincronicitate nemaipomenita. Natura ne dovedeste asta cu fiecare zi. Din frica incercam sa fortam lucrurile intr-o anumita directie, ne creem asteptari si tinte si devenim tristi cand acestea nu se implinesc.
Wayne Dyer incearca sa ofere o solutie calma si frumoasa : aceea de a asculta in liniste chemarile vietii. Aceea de a curge fara a mai incerca sa fortezi nimic. Ci doar sa fii. Si sa te bucuri.

Vi-l recomand cu caldura, iar daca il vedeti astept cu drag parerile si impartasirile voastre.

vineri, 26 noiembrie 2010

Firesc

Unele lucruri nu trebuie sa te straduiesti sa le tii langa tine. Numai prin faptul ca odata au facut parte din povestea ta deja le imbogateste cu sens. De asta niciodata nu am simtit nevoia sa mentin un lucru in viata mea mai mult decat impunea cursul firesc al lucrurilor. Nici atunci cand gaseam o situatie foarte frumoasa, un om minunat sau chiar un loc perfect, nu am simtit sa tin acel lucru cu tot dinadinsul. Mereu am senzatia ca acel lucru oricum exista in mine chiar daca nu neaparat in mod fizic. Si ma bucur imens de el. Asa se intampla si cu unii oameni care imi sunt atat de dragi, dar care unii imi sunt departe. Ii stiu in inima mea si am senzatia aceea perfecta ca timpul nu trece oricat de mult s-ar fi scurs de cand nu am mai vorbit. Sunt unele lucruri pe care le pastrez ca pe cutiute fermecate de parfum, pe care atunci cand mi-e dor le deschid un pic, le simt parfumul tare si imbatator, le multumesc si le inchid la loc in inima mea. Si e de ajuns ca sa le simt langa mine.

Uneori se intampla sa simt unii oameni atat de aproape de sufletul meu, desi poate nu am mai vorbit cu ei de multa vreme. Sau poate ca ii cunosc pentru prima oara. Si imi place senzatia aceasta. Ca si cum toate persoanele, toate intamplarile si situatiile care au fost si care sunt exista concomitent si in mine si in exterior. Si cand mi-e dor de ceva anume e de ajuns sa inchid ochii si sa ii fac o mica vizita.

Totul e asa aproape, fizica asta ne pacaleste sa credem ca ar exista distante. Si un lucru caraghios care mi se intampla de obicei cand vizitez cu drag o persoana in interiorul meu este ca apare foarte curand si in exterior. Asa de subit uneori incat ma si sperii :) Dar ma amuz..caci imi plac intamplarile acestea.

vineri, 19 noiembrie 2010

Padurea de oglinzi

Inima mi-e mica uneori. Atat de mica ca nu o mai gasesc.

Ca o casuta ascunsa intr-o padure deasa. O casuta care isi schimba mereu locatia si nimeni nu poate ghici unde se va gasi data viitoare. Asa si eu: ma gasesc uneori cautand-o de zor, pornesc in pelerinaje lungi, ma intorc istovita si apoi plec iar. Iar in drumurile acestea spre ea am calatorit mult dar nu am ajuns sa cunosc nici acum toata padurea. Desi au fost atatea locuri magice gasite in padurea aceasta, in timp ce imi cautam casuta, incat si cautarea ma umple de un fel de bucurie efervescenta. Alteori de tristeturi si neintelegeri si alteori de reverii supreme in care descopar ca port mereu casuta cu mine.

Dar se intampla sa uit..caraghios aproape..caci credeam mereu ca odata luminata o cale nu se mai poate uita. Dar iata, demonstrez contrariul, caci eu o uit des..chiar mai des decat imi place sa recunosc. Ca un amnezic uneori, plec plina de indarjire zicandu-mi ca o voi gasi de data asta. Si apoi ca un copil in fasa plang cand vad ca a fost mereu cu mine. Frumos si jocul asta, ca o padure de oglinzi..


luni, 15 noiembrie 2010

Curs magic de povesti cu Monica Brandusescu


Monica vorbeste frumos despre povesti. Ochii i se lumineaza, sufletul i se deschide si iubirea curge neincetat spre toti cei prezenti. In aceasta lume noua si fantastica ii invita pe toti cei care isi doresc sa gaseasca drumul spre sine prin intermediul povestilor. Fiindca fiecare din noi inca mai oglindeste copilul din sine si fiindca fiecare din noi are nevoie constant de povesti si fantezii ea pune la dispozitia oamenilor o noua lume fermecata care incepe odata cu caderea serii. Timpul se comprima si povestea incepe chiar de la prima intentie de a pasii la unul din cursurile sustinute de ea.

Va invit cu drag intr-o lume relaxanta, jucausa in care va veti putea intalnii cu eroul din voi, cu copilul aflat intr-o vesnica poveste fara sfarsit.

Structura cursului:

1. Pamantul si comoara din adancuri
2. Apa si misterele feminitatii
3. Aerul si principiul masculin
4. Focul si spiritul
5. Mandala si unirea contrariilor

Un nou curs incepe miercuri, 17 noiembrie, in verde cafe.
Mai multe detalii gasiti aici.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Veselie

                                

Sunt zile in care sunt si zile in care nu sunt. Sunt zile in care am nevoie de liniste si zile in care as vrea orice zdraganeala sa-mi zdragane dragalas la urechi. Sunt zile cu ploi si soare si zile cu norisori pufosi si fulgi de zapada. Sunt ceaiuri care ma asteapta, povesti care ma culeg ca personaj si persoane cu cosuri de fructe si zambete. De ar fi sa aleg un singur lucru, te-as alege pe tine-eu. Si din acest tine-eu s-ar crea un copac fantastic ce ne-ar servi drept casa si intrare in poveste. Totul incepe cu a fost odata.. dar va mai fi iar si iar..deci hai sa ne veselim continuu!

_________________
sursa foto: elefantisifluturi

miercuri, 3 noiembrie 2010

Creation

Yesterday I got inspired to make this wonderfull piece. It felt like the piece was drawing itself. I really like it and somehow i feel it.



----Creation----

marți, 2 noiembrie 2010

Love

Sunt oameni in ochii carora simt ca incep sa curg atunci cand privesc.
Sunt oameni pe care ii simt si ii stiu de secole si milenii si stiu ca am purtat acelasi drum de multe ori.
Sunt oameni carora nu pot sa le vorbesc, deoarece  simpla noastra prezenta umple tot spatiul, iar cuvintele raman sarace.
Sunt oameni pe care ii iubesc desi nu i-am vazut vreodata, dar pe care ii simt.
Sunt oameni cu priviri catifelate si suflete volatile care iti lasa un parfum magic in timp ce trec prin viata ta.
Sunt oameni pamantii cu radacini multiple care ti se inconjoara in jurul inimii si formeaza acolo un loc de rugaciune si gandire.
Sunt oameni jucausi ca fluturii intr-un camp de maci, colorati si purpurii, gata sa zburde mereu si sa-ti aduca o veselie.
Sunt oameni perna pe care iti poti culca intotdeauna capul, gata sa te prinda la fiecare clatinare de vant.
Sunt oameni fluture care te incanta mereu cu o poveste, pictati in toate chipurile cu culori dumnezeiesti.
Sunt oameni mama care te intampina mereu cu o inima blanda si un ceai cald.
Sunt oameni unicorn care parca traiesc visand si pasesc mereu cand pe pamant cand pe cer.
Si apoi sunt oamenii stea pe care ii vezi odata dar ti-i amintesti mereu.
Sunt oameni care cu o simpla imbratisare ma fac sa ma contopesc intr-un tot de bucurie si simt atunci ca am gasit drumul spre casa.
Sunt simple iubiri care ma bucura si ma incanta.

luni, 1 noiembrie 2010

Mesajul de azi

" WORRYING FOR TOMORROW means I don't trust existence, which has provided everything for today "


multumesc  Claudya!

marți, 26 octombrie 2010

Cred ca despre timp

Timpul nu se grabeste cu mine. Si simt uneori ca am o vesnicie la dispozitie sa fac si sa simt tot ceea ce imi doresc.

Parca cumva in limita unei secunde ma definesc. Ca si cum intr-un ticait de ceas monosilabic s-ar desfasura intreaga existenta. Si limitele s-ar surpa..caci nu ai mai stii cand incepe si se termina o noua secunda.

Ce mecanism ciudat..acest ceas. Care te face sa crezi ca exista un timp si ca trebuie sa alergi si sa te grabesti. Pasind descult pe iarba umeda sau pe nisipul fin al marii iti poti da seama ca nu exista nici macar o intentie de timp. Si totul este mereu la fel. Si totul ne asteapta pe noi sa fim.

Intr-o zi ma gandeam ca un rau nu are cum sa aibe timp. Fiindca in orice moment se afla peste tot in acelasi timp.  Raul este rau si la izvor si la varsare si pur si simplu nu are notiunea timpului. El nu stie decat sa fie.

Si noi oamenii. Mereu am fost de parere ca oamenii nu imbatranesc fiindca trece timpul ci fiindca mananca prostii :)
Avem tot timpul din lume. Nu ne grabeste nimic. Si viata este scurta, lunga, aventuroasa si plina de experiente sau plictisitoare si banala in functie de cum ne raportam la ea.

Pana si Einstein a concretizat teoria inexistentei unui timp absolut. El a fost cel care a zis ca in prezenta unei femei frumoase o ora pare o secunda, dar pus pe o plita incinsa o secunda pare o ora :)
Deci..timpul tine de perceptie. Si perceptia ne apartine. Ne putem juca cu ea si o putem transforma asa cum ne place. Noi suntem jucatorii. Asta trebuie retinut. Ca nimic nu ne subjuga.
Avem totul la dispozitia noastra.

vineri, 22 octombrie 2010

Tot azi

Astazi e o zi perfecta de facut poze. Toamna lumina este blanda si stralucitoare, nu arde ci mai degraba straluceste intr-un mod aproape nefiresc. Frunzele galbene ale copacilor prind o alura aparte, luminoasa, parand aproape translucide. Se leagana in vant, forfota si susotesc, iar in lumina aceasta stralucitoare devin parca niste fiinte vii.

Ieri ma uitam la un copac si mi se parea ca nu am mai vazut niciodata un copac atat de frumos. Totul intregea peisajul. Cerul de un albastru glaciar, un norisor azvantat undeva, vantul rece si lumina aceasta nefireasca.

Imi imaginez Hvar, oraselul de care m-am indragostit in Croatia, sub lumina aceasta tomnatica si stralucitoare. Piatra aceea alba si dura stralucind a lumina peste tot. Pe stradutele stramte, pe zidurile caselor, in port si in cetate. Si smochinii clatinandu-se in vantul subtire si rece. Nu stiu daca acolo lumina este la fel ca aici in acest anotimp de toamna. Dar in sufletul meu imi place sa cred ca e. Si ca ma plimb pe stradute si prin port.

marți, 19 octombrie 2010

Cine sunt azi?

Astazi simt o bucurie inerenta. Ca si cum nimic nu ar putea fi altfel decat este acum, in acest moment perfect. Si stiu ca acest moment dureaza o infinitate defapt. Totul se potriveste. Sentimentele, muzica, ceaiul aromat cu lapte, euforia ciudata pe care o simt in suflet, sentimentul ca totul este atat de simplu ca devine comic, miile de posibilitati ce ne pandesc la fiecare pas marunt, amintirile ce azi sunt parca mai colorate si cred ca incep sa inteleg cum si in ce fel m-au definit anumite intamplari la momentul respectiv.

Totul este ataaat de perfect, atat de bine pus la punct incat simt ca o sa curg in toate directiile de atata bucurie.
Vremea de afara este un deliciu, culorile frunzelor de azi de dimineata mi-au incantat privirea si m-am amuzat teribil impreuna cu umbrela mea vazand cum se fastaceste in bataia vantului. Esteee cooomic! Este chiar prea comic. Si acum imi dau seama ca nu am mai dansat de mult. Poate ar trebui sa fac asta :D

Astazi, intr-o zi de octombrie, ascult November Rain de la Guns and Roses si imi amintesc de un prieten bun, de discutii si impartasiri. Astazi parca toate amintirile, toti oamenii, toate chipurile si intamplarile fac parte dintr-o conglomerare ciudata si unitara, de parca ar fi totul un singur lucru. Si totul ar face parte din mine. Fiecare gest, intamplare, dorinta, infatuare si impartasire, ce au fost si ce vor fi, par toate ca rasuna la unison intr-un singura melodie armonioasa, constanta, care ma face sa vibrez.

Multumesc pentru acest cadou minunat. Aceasta zi perfecta!

luni, 18 octombrie 2010

Luciditate?

Unele lucruri se intampla atat de natural uneori.
Iar alteori parca raman blocate in niste cuiere luni si ani la rand, precum o haina ratacita. Se intortocheaza, se pierde printre celelalte haine, o caut si nu o gasesc. Si ma enervez si o uit. Si apoi intr-o zi apare iar. Si imi trece prin cap sa ii spun ca mi-a lipstit atat de mult, dar ce sens ar avea. Se vede dupa figura ei ca si eu i-am lipsit. Si ne jucam amandoi, ca doi copii in jurul unui sotron. Si ne invartim, si ne ascundem. Ea se pierde iar, eu o caut si o uit. Si apoi apare iar. Cu o maneca nou colorata, cu o floare in buzunarul stang, de care uitasem. Cu un biletel in buzunarul drept si cu o ciocolata. Ii fac cu ochiul si ii promit sa am mai mare grija de acum. Dar nu ma tin niciodata de promisiune si apoi ea se imbufneaza, se intortocheaza si iar se pierde.
Iar acum, toamna spre iarna fiind, imi doresc atat de mult sa iasa iar la iveala. Caci tot timpul o gaseam vara, printre soarele de august si valurile marii, si visam mereu sa-mi tina de cald iarna. Macar o iarna de ar vrea sa iasa la iveala. Sa putem imparti un ceai cald si un fulg de zapada. Ii las un biletel ascuns printre celelalte haine, poate anul acesta il va gasi. Caci se anunta o iarna grea :)

miercuri, 13 octombrie 2010

Moody wednesday

Madeleine Peyroux - To love you all over again

miercuri, 6 octombrie 2010

Zi de ceai si povesti

Cesaria Evora - Areia de salamansa



Afara este o vreme super. Copacii freamata, picaturile rotesc in cercuri ametitoare, umbrelele flutura in dreapta si-n stanga, masinile devin precum o stropitoare generoasa, oamenii grabesc pasi umezi iar hainele lungi si groase sunt in sfarsit mandre si pline de un zambet vesel.
Vazuti de sus pun pariu ca totul pare super caraghios. Si chiar si de aici pare la fel :) Fiindca pana la urma privind vremea de afara nu pot sa nu observ ce frumoasa este. Imi place frigul deoarece face loc ceaiurilor calde si aromate, muzicii lenese si calduroase, puloverelor groase si primitoare si oamenilor misteriosi cu pelerine lungi si povesti de spus.

luni, 4 octombrie 2010

Wallpaper: dream your way (2)


Another wallpaper I designed today. Hope u enjoy it! :)
Size: 1680x1050.
Download here.

duminică, 3 octombrie 2010

Sunt

Lumea curge prin pahare la o masa domneasca. Stau pe scaun si admir. Oamenii plini de viata, plini de frumos, plini de mistere, cautari, alergari si visari. Torn o cupa si o beau. Si lumina danseaza in pahar. Curand lumea se va surpa intr-o fantezie absoluta. Nu exista dar si poate acum. Exista doar siguranta ca totul este nemaivazut de perfect. De intregit. De frumos si complet. 
Sa turnam in cupe aceasta zi si sa ne umplem sufletul de viata. Dansati, va rog, la masa aceasta. Caci aici fiecare zi este o sarbatoare.

Zambesc, ma bucur si sunt!

vineri, 1 octombrie 2010

Perfect

Enlightenment is understanding that there is no­where to go, nothing to do, and nobody you have to be except exactly who you’re being right now.

Nale Donald Walsh - Conversations with God I

joi, 30 septembrie 2010

All atack is a call for help

Credeti ca cei ce ranesc sunt oameni completi, fericiti, bucurosi de viata si de ei? Credeti ca cei ce ranesc nu sufera? Ba din contra. Ei sufera cel mai mult. Multi oameni sunt suparati pe alti oameni pentru ca zic ei ca sunt egoisti, rai, nepasatori, delasatori, lasi. Dar e o logica foarte usoara cea care ne arata ca o persoana care manifesta in exterior un comportament considerat malign face acest lucru deoarece are o mare nevoie de iubire. Iubire de sine si iubire din partea celorlalti. Si cum poate un om caruia ii lipseste iubirea sa fie fericit? Poate ca este usor sa judecam comportamentele care nu ne plac la ceilalti. Dar vin cu o propunere: ce ar fi daca de fiecare data cand simtim ca o persoana actioneaza intr-un mod neplacut noua..ce ar fi daca ne-am gandi oare ce ii lipseste acestei persoane. Oare ce nevoie are ea? Oare ce incearca ea sa spuna in mod invizibil? Care parte din ea nu are inca iubire si ar avea nevoie? Cand privesti oamenii asa si vezi ce multa nevoie de iubire au..cum mai poti fii suparat? :)

Haideti sa-i iubim caci ei mai mult ca alti au nevoie de iubire. Iubirea poate vindeca orice. Deoarece ne ajuta sa ii vedem pe ceilalti, nu ca personalitatile lor mondene si caracterul lor filtrat prin starile lor de moment, ci ca suflete inalte toate aflate aici cu un scop.

Da, suntem aici cu un scop. Si tu si eu. Si noi toti impreuna. Credeti oare ca viata asta nu are un scop? Un sens?
M-am invartit in jurul acestei intrebari mult timp, pana cand la urma..dupa multe cautari i-am gasit in final raspunsul. Cel pe care l-am avut mereu in inima mea. Da, viata si totul are un sens. Si pana la urma chiar si cei ce inca nu il simt din teama, neincredere si persiflare il vor simti candva in inima lor. E inevitabil.

Asa ca vedeti in fata fiecaruia cautarea lui interioara. Caci si cele mai rele fapte sunt defapt incercari, cautari personale in drumul gasirii iubirii. Si pana la urma..nici nu exista rau.
In aceasta lume relativa si duala..cine mai poate spune ce este rau si ce este bine? Ceva este rau relativ la cum ma simt eu fata de acel ceva. Asa ca pot modifica raul si binele in functie de cum doresc eu sa le simt.Ma pot juca cu ele si le pot da valentele dorite de mine. Iar in lumea mea prefer sa existe cat mai putine valente pentru rau si o infinitate pentru bine. Caci ce daca cineva nu a facut ceea ce vroiam eu, ce daca a spus ceva ce pare nepotrivit, ce daca prin comportamentul sau nu se incadreaza in bine si moral, eu il accept ca fiind exact asa. Nu il consider rau sau in nici un fel. Stiu doar ca si el incearca sa isi gaseasca drumul sau. Asa cum si eu incerc sa il gasesc pe al meu. Il accept si il iubesc si sper sa gaseasca raspunsurile pe care le cauta astfel incat sufletul lui sa se simta in sfarsit implinit si in pace.

luni, 27 septembrie 2010

joi, 23 septembrie 2010

Nu am nevoie de tine

What a lovely declaration! Don't you think?

Da, chiar este o declaratie frumoasa. Si ar trebui sa o spunem fiecarui om pe care il cunoastem. Nu am nevoie de tine. Imi place de tine, ma bucur de tine, te apreciez, te iubesc. Dar nu am nevoie de tine. Nu ma folosesc de tine sa imi acopar o nevoie a mea. Te las sa fii exact asa cum esti si doar ma bucur de tine.

Ma bucur de tine ar trebui sa fie ceea ce ne spunem unul altuia. Ma bucur de tine, ma bucur cu tine, ador sa imi petrec timpul cu tine, te plac, te vad exact asa cum esti, te sustin, ma sustii si impreuna crestem.

Nu am nevoie de tine, dar aleg sa fiu cu tine. Este vorba de alegere si de dorinta. Doresc sa fiu alaturi de tine. Ma bucur sa imi fii prieten. Iubit. Mama. Sot. Frate. Unchi. Alaturi de tine cresc constant si ma dezvolt si te ajut sa cresti si sa te dezvolti. Si asta pare asa simplu si natural precum o joaca. Ne jucam si crestem impreuna. Precum doi copii. Copiii nu au obligatii cand se joaca impreuna. Ei scot doar placerea maxima din joaca lor. Pastreaza doar experienta, doar fericirea, doar sentimentul complet de bucurie si incantare.

Nu am nevoie de tine, dar joaca dintre noi ma umple de fericire.

Sunt un cerc pefect rotund cu sau fara tine. Esti un cerc perfect rotund cu sau fara mine. Si tocmai fiindca suntem cercuri atat de perfecte si complete ne suprapunem excelent. Nu exista lipsuri in relatia noastra, asa cum nu exista lipsuri nici in noi insine separat.

Nu am nevoie de tine! In schimb cu tine alaturi intelesurile si experientele se accelereaza. Cu mine alaturi timpul se comprima. Cu noi doi se naste o noua forma de a fi. Polaritatile se unesc pentru a duce la desavarsire.

Nu am nevoie de tine! Dar alaturi de tine ma desavarsesc.

Nu am nevoie de tine! Te iubesc.

luni, 20 septembrie 2010

Cateii s-au emancipat

In ziua de azi cateii s-au emancipat. Merg deseori pe bulevard cu o domnita la brat, trec strada pe la locurile marcate cu zebre, uitandu-se atenti in dreapta si-n stanga, ba chiar am observat ca au descoperit cum sa mearga cu masina. Pe langa faptul ca le place sa isi fluture urechile voiosi cand merg cu masina mica, mai nou ii poti intalni in mai multe mijloace de transport. Astazi, de exemplu, un catelandru simpatic s-a urcat voios cu noi in autobuz. Dadea vesel din coada cand a pornit masina. Daca ar fi stat pe scara l-as fi intrebat daca coboara la prima, dar cum si-a rezervat un loc intre scaune nu am avut ocazia.

Oamenii din autobuz povesteau ca e un caine calator si deseori face drumetii cu autobuzul pe ruta respectiva. Poate ca, intr-adevar, are treaba dimineata si ii este mult mai comod asa. Cui nu i-ar fi?

Oricum, l-am salutat la plecare..i-am spus "pa Petrica!"(imi place sa cred ca il chema Petrica) si ne vedem si maine..aceeasi ruta..aceeasi ora. Cine stie, poate data viitoare impartim un covrig impreuna sau chiar o cafea de dimineata. 

Cateii s-au emancipat. Curand vor incepe sa comande pizza acasa, sa stea la coada la inghetata si sa fluiere domnite la coltul strazii. Daca nu cumva fac asta deja :)

vineri, 17 septembrie 2010

Creation

The deepest secret is that life is not a process of discovery, but a process of creation.
You are not discovering yourself, but creating yourself anew. Seek, therefore, not to find out Who You Are, seek to determine Who You Want to Be.

Neale Donald Walsh - Conversations with God

miercuri, 15 septembrie 2010

Despre iubire

Iata un subiect grandios. :)

Zilele trecute un drag prieten ma intreba ce este iubirea. Lucru care m-a facut sa ma gandesc mai mult la aceasta stare deosebita si sa vreau sa descriu ceea ce cred si simt eu despre acest subiect.

Ce NU este iubirea?

Iubirea, in primul rand, nu este o nevoie. 
Deseori o confundam cu o nevoie : nevoia de a fi apreciati, nevoia de a putea impartasi ce avem sau ce suntem cu cineva, nevoia de a fi ascultati, dezmierdati, imbratisati, nevoia de a primii atentie, nevoia de a ne simti legati (este si asta o nevoie), nevoia de a nu ne simti singuri, nevoia de a simti ca daruim..samd. Pana la urma toate nevoile acestea se concretizeaza in ceva ce tine sau isi are o manifestare din sau spre exterior. Iar atunci cand apare o nevoie, apare si o conditionare care te face sa iti pierzi sentimentul de libertate interior. Caci..pentru nu a pierde ceea ce ai nevoie incepi sa impui conditii, sa iti schimbi comportamentul si intr-un final..se ajunge la tristete si suferinta.

Iubirea nu este o nevoie. Iubirea este pur si simplu atat: iubire. Este o stare a sufletului. Este ceva ce nu ai cum sa ai nevoie, este ceva ce esti.
Da exact...ceva ce esti. Nu ai cum sa simti iubirea, fara sa fii iubire.

Iubirea nu este o constrangere.
Atunci cand iubirea este prezenta nu exista constrangeri sau limitari. Nu iti doresti ca persoana in cauza sa se suplineasca cu ideile si nevoile tale. E de ajuns sa fie ea insasi exact asa cum e. Chiar daca tu iti constientizezi nevoile, esti constient ca acea persoana nu este acolo pentru a-ti indeplinii tie nevoile. In schimb, ajuti persoana aceea de fiecare data cand simti ca are nevoie de un salt sau de o sustinere pentru a fi si a-si face ceea ce-si doreste. Si fiindca te iubesti pe tine la fel de mult faci acelasi lucru si pentru tine. 

Iubirea nu este o conditionare.
Nu exista conditii, nici macar tacite atunci cand iubim cu adevarat. Fiindca ce sens ar avea sa conditionam o persoana? Ar insemna, din nou, sa incercam sa o incadram in nevoile noastre. Sa ii stirbim din personalitate, din liber arbitru, din propria sa constiinta si libera exprimare.



Ce ESTE iubirea?

Iubirea ESTE. Si atat. Iubirea are ca efect starea perfecta de acceptare, non-judecata, lumina si caldura care poate fi simtita cu adevarat doar atunci cand nu mai exista nevoi si vicii emotionale. Si iubirea intampina de obicei drumul cunoasterii de sine. 

Cum se manifesta iubirea?
In primul rand iubirea nu se manifesta intr-un fel anume. Iubirea ESTE. Ea insasi este, iar ca sa o manifesti nu poti decat sa fii tu insuti iubire. Da..ca sa o manifesti trebuie sa FII TU INSUTI. Sa te iubesti, cum ar veni, pe tine. Dar pentru asta..trebuie sa cauti sa afli cine esti. Dar tu esti iubire. :) Cercul se inchide cu aceasta afirmatie. 

Apoi...atunci cand iubesti cu adevarat se intampla miracolul sa te simti liber. Liber..atat de liber incat totul pare o joaca de copil. Liber ca atunci cand erai mic mic...si visai cu ochii deschisi. Iubirea inseamna libertate. Nu simti nevoia sa constrangi, sau sa judeci, sau sa vrei altceva decat ceea ce este in realitate. Caci chiar daca in realitate persoana in cauza nu se indreapta spre idealul tau(ideal creat tot din nevoi personale), tu stii ca ea isi realizeaza propriul ei ideal si este un ideal atat de perfect. Atat de maret. 

Asta nu inseamna ca atunci cand iubesti trebuie sa accepti orice. Uneori ca sa poti ajuta o persoana sa creasca e nevoie sa iti re-afirmi limitele tale atunci cand simti ca iti sunt depasite. Fiindca iubirea reprezinta in acelasi timp iubire de sine si iubire pentru celalalt. Si fiindca te iubesti pe tine la fel de mult cum il iubesti pe el este nevoie uneori sa stai ferm in fata principiilor si limitelor tale. 

Manifestarile iubirii sunt mereu echilibrate.

Deci, o manifestare a iubirii este aceea ca iti indrepti actiunile spre a face persoana in cauza sa creasca si sa se dezvolte. Nu incerci sa o tii pe loc, ci din contra...ii sustii orice avant. Ba mai mult..o ajuti sa isi descopere imboldurile latente. Ii oferi caldura si lumina sa se simta acceptat orice ar face, orice forma ar lua gandurile si actiunile sale, fiindca tu stii ca acele ganduri si actiuni fac parte din cautarea sa personala. Si tu iti doresti ca aceea cautare sa prinda cea mai frumoasa forma, cea mai stralucitoare. Fiindca, prin iubire, tu poti vedea adevarata stralucire din oameni. Poti ajunge la miezul lor, luminos si pur, si poti ramane fermecat.

Si acelasi lucru se intampla sa simti si despre tine. Te accepti ca fiind ceea ce esti, fara sa vrei nimic in plus de la tine decat ceea ce este. Dispare judecata, dispar asteptariile iluzorii, dispar anumite nevoi, obsesii. Si totul devine acceptare.

Fiindca nu poti niciodata sa iubesti pe altcineva inainte sa te iubesti pe tine. Si vice-versa.

Asta este marele secret. Nu ai cum sa "simti" iubirea pana cand nu esti iubire. Iar ca sa fii iubire trebuie sa inveti sa o simti in tine, pentru tine. De asta atunci cand marii invatatori au putut sa descopere iubirea a fost atunci cand ei insisi s-au aflat pe ei ca fiind iubire.


Ca sa poti iubii, trebuie sa fii iubire. Ca sa fii iubire trebuie sa afli cine esti. Ca sa afli cine esti, ei bine...trebuie sa cauti si sa vrei. 


Poti sa simti iubirea adevarata doar atunci cand tu insuti devii iubire. Asa cum nu poti sa simti cum e sa pilotezi un avion, pana ce nu te faci pilot...tot asa nu poti sa simti cum e sa iubesti absolut tot si sa simti cum iubirea tresare din inima ta pana ce nu te faci iubire. Iubirea e o stare a sufletului. Nu e ceva..ce acum poti sa simti..dupa nu...dupa iar da..si tot asa. Iubirea nu e o jucarie :) Cu care te joci de fiecare data cand ai ocazia. E o stare..in care intri si ramai mereu de atunci. E ca si cum ai avea un nou trup. Format doar din iubire.
Si orice persoana cu care vei intalni se va intalni cu noul tau trup.


Cat despre relatii cred ca o relatie sanatoasa, in care doi parteneri se iubesc este o relatie nu intre doua jumatati ce impreuna creeaza un tot. Ci intre doua fiinte intregi, complete, ce se ajuta sa se desavarseasca impreuna.


luni, 13 septembrie 2010

Alegria



Bucuria sta in sufletele noastre precum un fluture intr-un cocon. Sa visezi este simplu, usor si frumos. Si curand izbugnirile incep. Viata incepe sa zvacneasca prin vene. Si fluturele prinde aripi cu fiecare secunda. Apoi din ce in ce mai puternic, mai intens, pana ce zvacnirile devin o natura compacta, fluida, plina de forta si intentie.
Curand..culorile incep sa prinda forme, liniile curg si zboara si magia incepe. Timpul se compacteaza, limitele se surp, adancimea devine haos, fluiditatea renaste din nou...si apoi un nou curs incepe sa curga. Curgerea este perfecta, lina, stralucitoare precum o lumina curgatoare. Liniile isi iau zborul si cerul devine atat de aproape. S-a intamplat. De acum nu mai exista decat minune si vis. Si zboruri inalte purtate de vant si flori. Lumina sta in aripi precum un inger pe un umar. Zborul a inceput si se invarte prin vieti, linii, culori si fantezii. Nu mai exista limite, timp si gandire. Acum totul este doar miracol. Doar viata. Si bucurie.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Destinatia si cercul

In inimile noastre purtam o cuvantare. O adiere, o briza usoara si placuta si un sentiment complet de minunatie si frumos. Povestile au fost inventate pentru a fi povestite, si tot asa, ne creem si ne povestim povestea cu fiecare clipa.

Privim mereu orizonturile, fiindca inima ne impinge catre ele. Cautam si exploram simtind universul cu inima. Din noi toti tresar raze trandafirii, aromate, inmiresmate, dulci ca niste pasari calatoare. Suntem exact acolo unde vrem sa fim. Si cautarea se invarte mereu in cercuri. Ca atunci cand esti mic si intinzi mainile invartindu-te pe loc. Ameteala, dans, cer, pasari, lumini, rasete, privire, voaluri, miresme si visare.

Da. Lumea ameteste in jurul nostru si noi plutim alene pe ea. Pasim in vis si pasii nostrii inmoaie lumea. Si drumul cere o destinatie. Si destinatia este aici. Si cercul este todeauna inchis si deschis in acelasi timp.

Creem ceea ce suntem si suntem ceea ce creem.

vineri, 10 septembrie 2010

marți, 7 septembrie 2010

Despre relatii si scoli

Relatiile noastre sunt niste scoli. Dap, exact asa..niste scoli. Asa cum mergem la scoala sa invatam despre lumea in care suntem tot asa intram intr-o relatie ca sa invatam despre lumea care suntem. Despre noi insine.

Nici un alt lucru sau situatie nu ne ajuta sa ne descoperim mai mult decat relatiile pe care le avem cu ceilalti. Fiindca in orice relatie te confrunti cu bucati din tine. Bucati ce vor sa iasa la suprafata si sa iti spuna ceva. Observa aceste bucati din tine in zambetul prietenului cel mai bun, in apostrofarea mamei, in supararea iubitului, in chemarea amicilor, in orice situatie in care te afli.

Poate ca te simti obosit intr-o anumita relatie, poate ca te simti singur, poate ca te simti ne-aprecitat sau poate ca te simti minunat, implinit si multumit. Orice sentiment (bun sau rau) nu vrea decat sa te faca sa te privesti pe tine. Daca simti ca cineva iti creaza un disconfort priveste disconfortul acela in ochi. Nu culpabiliza persoana respectiva, caci ea iti trimite un mesaj despre tine. Chiar daca nu o face in mod constient.

Ne angrenam in mod semi-constient in relatii nu pentru a afla ceva despre persoana respectiva, ci pentru a afla ceva despre noi insine. Dar tot atat de mult, cum la nivel subconstient vrem sa aflam ceva despre noi insine, tot asa de mult la nivel constient nu vrem sa luminam anumite parti din noi. Parti ce stau ascunse si ies la iveala din cand in cand. Dar noi le ignoram de teama, frica si ne-acceptare. Tocmai de asta de multe ori, oamenii ajung sa aibe tot timpul relatii similare. Situatii similare, patternuri care se repeta. Ei isi aleg in mod inconstient relatia din care stiu ca vor invata cel mai mult, dar in mod constient isi saboteaza alegerea ignorand de teama invataturile pe care le primesc. Si astfel ele vor trebui sa astepte alta relatie la fel de potrivita din punctul acela de vedere incat sa se poata manifesta in speranta ca vor fi aduse in lumina constientului de data aceasta.

Oamenii din jur ne sunt invatatori. De la ei putem invata tot, daca ne dorim. Ei au o asa abundenta de situatii pe care le pot crea, incat devine imposibil sa nu te confrunti cu parti din tine atunci cand te confrunti cu ei. De asta cel mai bun lucru pe care il putem face este ca atunci cand ne confruntam cu niste sentimente foarte puternice (bune sau rele) in legatura cu o persoana este sa analizam acele sentimente si mesajul pe care vor sa ni-l aduca. Si totdeauna este un mesaj care are legatura doar cu noi. Sa multumim pentru aceste mesaje si sa le primim ca niste ajutoare pentru a face si mai multa lumina in noi.

Va doresc la cat mai multi invatatori!

luni, 6 septembrie 2010

Wallpaper : dream your way



Heey kids. Un cadouas pentru voi, asa la inceput de toamna. 
Un wallpaper colorat si dragut. 
Dimensiuni : 1280x1024 -> aici
                   1680x1050(wide) -> aici

Croatia partea II: Split, Hvar, Krk

Croatia a insemnat piatra alba, azur si soare. Un soare specific care avea parca o naturalete si o salbaticie proprie. In a doua parte a calatoriei am vizitat orasele mici de pe coasta. Orasele cu stradute inguste si multa multa piatra. Cafenele si buticuri mici ascunse pe alei stramte, soare cald, apa azura, pescarusi, inghetata si multa bucurie.
M-am indragostit de Hvar si deja visez sa ma mut acolo vreo 6 luni. Un orasel micutz, cladit in stil venetial, de catre venetieni, cu maslini si smochine, stradute si cladiri de piatra, mici, stramte si imbaiate in soare. Era asa o liniste si o pace acolo, incat s-ar fi parut ca oamenii aceia sunt desprinsi de timp si spatiu.

Las in continuare cateva poze(putine de altfel) din a doua parte a calatoriei.










in poze : Eu, Oana si Florin

miercuri, 1 septembrie 2010

Omagiul toamnei

Miroase a toamna, a copii alergand si a frunze uscate. A zile ploioase si cearceafuri calde si parfumate.
Toamna imi aminteste de inceputul scolii. De mirosul de penar nou si creioane ascutite. Carti, caiete, emotii, prieteni, revederi si sfarsit de vara. Toamna simt fluturasi in stomac chiar si atunci cand nu sunt indragostita. Fiindca este un anotim al emotiilor, al asezarilor in cufere a trairilor simtite vara, al amintirilor, al reveriilor. Toamna se intampina cu un ceai cald si parfumat si cu prieteni si cu sentimente.

Acum la inceput de toamna vreau sa colind pe strazi, prin orase si alei cu piatra mare, sa ma plimb printre frunze colorate si sa imi imaginez povesti.

marți, 31 august 2010

Acum, aici totul este perfect

O veche etapa se incheie. Si una noua ia nastere, chiar daca nu toti suntem constienti de asta. Multi sunt pionieri in aceasta noua etapa fara sa fie constienti de asta.

Toti cei care privesc lumea cu inima, toti cei care prin munca si lucrul lor aduc o imbunatatire lumii fara sa isi doreasca nimic in schimb, toti cei care viseaza la o lume mai buna, toti cei care isi redobandesc simtul copilariei si al uimirii fata de viata, toti cei care au renuntat la a mai controla excesiv lucrurile si viata si se bucura doar de miracolul de a fi, toti cei care traiesc in fiecare zi cu zambete in suflete si stiu ca fiecare clipa este un miracol, toti cei care stiu ca totul este perfect exact asa cum este si nu mai este nevoie de nimic in plus sau in minus, toti cei care se simt completi, toti cei care isi doresc schimbarea, toti cei care traiesc iubirea in viata lor, toti cei care incearca sa isi depaseasca limitele personale, toti cei care au renuntat la frica si control, toti cei care iubesc si zambesc fara sa isi doreasca nimic in plus fata de momentul prezent.

Ne-am nascut intr-o era a fricii, a ezitarilor, a dubiilor, a neincredererii. Dar eu zic ca suntem aici tocmai pentru a schimba asta. Tocmai pentru a avea curaj, a fi siguri si increzatori, tocmai pentru a schimba vechile tipare, tocmai pentru a ne bucura de ceea ce suntem, tocmai pentru a simti in noi fericirea de a fi.

Vechiul este schimbat zilnic, chiar daca nu exista nici un istoriograf de data asta.

Va zambesc si va multumesc si stiu in inima mea ca tot ce a fost a fost o experienta din care am invatat dar acum este momentul sa creem in sfarsit lumea la care am visat atat de mult in momentele noastre de reverie.

Iar aceasta lume nu se creeaza schimband ceva la exterior. Singura schimbare pe care o putem aduce este sa ne eliberam noi insine de frici si retineri, limite, constrangeri si judecati personale si sa ne dam voie in sfarsit doar sa fim. Atat de simplu, nu? :) Simplu si frumos. Si oricine poate face asta. Nimic nu trebuie, nimic nu lipseste. Totul este ideal asa cum e.

Prezentul este perfect. Va invit sa va bucurati de el si sa il simtiti in inimile voastre.

luni, 30 august 2010

Croatia partea I : Plitvice National Park

Anul acesta am planuit impreuna cu Florin si Oana o mini excursie pana in Croatia si inapoi. Au fost cam 3700 km parcursi in 6 zile, pornind din Bucuresti, trecand prin Belgrad, ajungand prin Zagreb la Nord, trecand prin Plitvice si inaintand spre Sud unde am vizitat frumosul oras Split si Hvar(orasul de care m-am indragostit) si inapoi trasand toata coasta Croatiei, prinzand un apus demn de o tara mediteraneana, oprindu-ne in insula Krk si plecand din nou spre casa.

M-am intors acum o saptamana si de abia acum am avut timp sa ma ocup de poze. Dar pe langa poze cel mai mult mi-au ramas in suflet amintirile. Ape azure, soare calduros, piatra alba, zambete si fericire. Sunt putine cuvinte de adus acestor meleaguri parca desprinse din povesti. Sunt locuri de vazut si de simtit.

Las ca mici insemne poze din primul loc pe care l-am vizitat : Parcul National Plitvice. Am ramas convinsa ca acela este un mic colt de rai.

      




      

  
  

      

Mai multe poze si informatii despre acest loc minunat gasiti si aici.

vineri, 27 august 2010

Timp cu mine

Ce bine e sa nu faci nimic. Sa stai. Sa respiri. Sa gandesti. Sa privesti. Sa fi. Atat de putin si atat de mult.

In general sunt mereu o persoana cu un plan in minte. Am mereu ceva de facut. Lucruri care-mi plac mult, desigur. Dar alte ori, ajungeam sa nu mai am zile libere nici macar pentru prieteni. Pentru mine, nici atat. Si acum, ca ma aflu intr-o perioada mai linistita imi dau seama de valoare timpului petrecut cu mine. Si cred ca uneori ne umplem timpul cu multe lucruri tocmai pentru a ne eschiva de noi insine. Sunt lucruri care ne plac, desigur. Care ne bucura. Dar atunci cand ajungi sa nu mai ai timp pentru tine, pentru liniste si gandire, atunci trebuie sa te gandesti ca exista un motiv pentru asta.

A umple timpul cu a-i ajuta pe ceilalti, cu a participa la diverse intalniri care te bucura sau a face orice alt lucru exterior este ceva bun pana in punctul in care nu mai ai timp sa petreci cu tine. Parca uneori ne temem sa ramanem noi cu noi. Ne temem de un sentiment ciudat, de a fi singuri undeva. Doar cu noi. Ne plictisim de noi. Nu suntem destul de captivati de propria noastra fiinta si astfel cautam sa facem orice altceva. Cautam sa ne exprimam prin alte moduri, dar noi in fata noastra ne exprimam mai greu.

Tocmai de asta mi-am propus sa am o zi pe saptamana in care sa o petrec cu mine. Sa ma plimb, sa ma gandesc, sa scriu, sa citesc, sa pictez..sau orice altceva ce imi place. Fara telefoane, calculator..doar eu. Inainte de vacanta din care tocmai m-am intors am petrecut o zi frumoasa in herastrau. Doar eu cu mine. Si a fost ataaaaaat de frumos.

Totdeauna m-am bucurat de lucruri mai mult singura in interiorul meu. Mereu am simtit ca fiecare din noi simtim lucrurile atat de subiectiv, ca ar fi imposibil si aproape fara sens sa stau sa exprim fiecare gand si emotie cuiva. Oricum doar in mine se afla aceea emotie in starea ei perfecta si orice exprimare nu ar putea cuprinde decat o versiune limitativa a ei. Asa ca timpul cu mine e perfect si am de gand sa ma bucur din ce in ce mai mult de el.

Plus ca mi-am propus sa fac o calatorie mai lunga singura. Sunt curioasa cum ar fi. :)

miercuri, 25 august 2010

Experimentul maimutei 100

Sa luam in calcul ca exista un subconstient colectiv. O mare baza de date a planetei, a tuturor constiintelor individuale care au existat vreodata si, cine stie, care vor exista. Acest subconstient colectiv este cel despre care renumitul psihiatru german Carl Jung a scris si care pana la urma a reusit sa-l demonstreze prin experimente numeroase.

Ce este experimentul maimutei 100? Ei bine, prin 1975 un mare botanist si zoologist Lyall Watson a scris o carte descriind un experiment pe care l-a condus impreuna cu echipa sa. Acestia au studiat maimutele macace de pe o insula izolata din Japonia numita Koshima timp de 30 de ani. Ei doreau sa studieze capacitatile de invatare a acestor maimute.

Astfel acestor maimute li se ofereau cartofi dulci, dar acesti cartofi erau aruncati pe plaja si astfel se murdareau de nisip. La inceput maimutele ii mancau asa cum erau, cu nisip. Apoi dupa o perioada de timp cateva maimute au inceput sa spele cartofii in apa marii inainte sa ii manance. Acest comportament s-a raspandit foarte rapid in grupul maimutelor de pe insula. Dupa ceva vreme toate maimutele de pe insula obisnuiau sa spele cartofi inainte sa ii manance.

Ceea ce au observat atunci cercetatorii a fost ceva cu totul neasteptat. Restul maimutelor de pe alte insule, mult departate de aceasta, incepusera sa adopte brusc si in numar mare un comportament similar atunci cand li se ofereau acesti cartofi nisiposi. Nu numai ca adoptau comportamentul mult mai rapid dar acest lucru se intampla in numar mare, fara a mai fi nevoie de un timp de cativa ani pentru a fi intergrat in intreaga comunitate.

De aici Watson a formulat teoria maimutei 100, care spune ca daca o masa critica de indivizi schimba un anumit pattern comportamental atunci acest nou comportament va fi adoptat si de restul indivizilor, chiar daca acest comportament nu a fost transmis pe cale directa. Mai simplu, teoria confirma ca exista un subconstient colectiv, ca un mare organism viu la care toti indivizii sunt conectati in mod subtil si inconstient. Si acest subcosntient actioneaza ca o resursa comuna pentru toti indivizii de acelasi fel. Astfel ca atunci cand o noua aptitudine sau o dezvoltare a unei constiinte are loc, aceasta dezvoltare va fi mult facilitata si pentru restul indivizilor si va putea fi adoptata mult mai usor.

Imi place acest experiment deoarece demonstreaza, chiar si printr-o metoda de observare directa si oarecum stiintifica, ca cel mai important este sa ne schimbam pe noi insine daca dorim ca realitatea in care traim sa se schimbe. E nevoie de o masa critica de oameni cu un comportament schimbat pentru ca acest comportament sa fie insuflat aproape indirect si celorlalti. Si cred ca asta se observa deja.


Little changes can make a huge difference.