luni, 13 septembrie 2010

Alegria



Bucuria sta in sufletele noastre precum un fluture intr-un cocon. Sa visezi este simplu, usor si frumos. Si curand izbugnirile incep. Viata incepe sa zvacneasca prin vene. Si fluturele prinde aripi cu fiecare secunda. Apoi din ce in ce mai puternic, mai intens, pana ce zvacnirile devin o natura compacta, fluida, plina de forta si intentie.
Curand..culorile incep sa prinda forme, liniile curg si zboara si magia incepe. Timpul se compacteaza, limitele se surp, adancimea devine haos, fluiditatea renaste din nou...si apoi un nou curs incepe sa curga. Curgerea este perfecta, lina, stralucitoare precum o lumina curgatoare. Liniile isi iau zborul si cerul devine atat de aproape. S-a intamplat. De acum nu mai exista decat minune si vis. Si zboruri inalte purtate de vant si flori. Lumina sta in aripi precum un inger pe un umar. Zborul a inceput si se invarte prin vieti, linii, culori si fantezii. Nu mai exista limite, timp si gandire. Acum totul este doar miracol. Doar viata. Si bucurie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu