Poze, Gran Canaria 2011

Vezi toate pozele pe Flickr.

Gran Canaria, 2011

Tocmai m-am intors dintr-o excursie superba in Gran Canaria. Si pentru ca mi-a placut extrem de mult, am sa las si cateva cuvinte aici, pentru excursionistii care se gandesc sa ajunga acolo.

Gran Canaria este o insula din Insulele Canare, Spania, la vest de Maroc.

Insula este de origine vulcanica, cu multa piatra si roci, predominant stancoasa si totusi plina de vegetatie sub-tropicala (palmieri, cactusi). Cel mai des intalnita totusi, este Aloe Vera care creste pe orice drum sau in orice ungher. Tocmai de aceea poti gasi aproape orice iti poti imagina cu Aloe Vera.
M-am intors si eu, desigur, cu o crema racoritoare :D Hihi.. :)

Pe langa asta mi-au ramas in minte si  localnicii care erau deschisi si extrem de haiosi, gata sa faca o gluma cu oricine se intrezarea.

La capitolul mancare in Gran Canaria am gasit o varietatea mare de mancaruri, in principal peste si fructe de mare :D, dar si mancaruri specifice Spaniei, precum paella si tacos. Tot ce am mancat a fost delicios, iar mancarea imi lasa senzatia ca este gatita cu drag si ca bucatarii chiar se bucura cand o prepara. Aproape dupa fiecare masa, primeam o bautura specifica canariana din partea casei. Era un fel de suc dulce de mere, destul de bun.
Intr-o zi am facut si turul insulei, si am vizitat muntii stancosi si inalti (1900m), un port linistit (Puerto de la Aldea), un oras traditional care arata splendid (Galdar) si capitala (Las Palmas), in care am facut plaja alaturi de localnici si turisti, mai toti cu izuri latine.

Ce este surprinzator si inedit la aceasta insula este ca in sud are o portiune de dune de nisip imense care se intind pana la ocean. Tocmai de asta majoritatea oamenilor fac un mic pelerinaj printre ele, dupa care se avanta in valuri. Si asa am facut si noi. Mi-a placut sa simt nisipul cald sub picioare, si sa ma afund in el in timp ce urcam si coboram dunele miscatoare. Si apoi m-am racorit in valurile Atlanticului, care chiar erau imense si ne vanturau dintr-o parte in alta :)

Unul din momentele care mi-au placut cel mai mult a fost o noapte in care am fost prin munti sa vedem ploaia de stele (din data de 8 oct). Am ajuns cu masinile intr-un loc luminat doar de lumina lunii si inconjurat de stanci. Ne-am asezat fiecare, precum soparlele, pe cate o piatra si am stat cu ochii la cer, sperand sa vedem cat mai multe stele cazatoare. Am vazut destul de putine, dar locul si senzatiile de liniste si mister, intre muntii stancosi si negri, s-au meritat pe deplin, si au facut ca asta sa fie una din cele mai frumoase amintiri din aceasta excursie.


Daca ar fi sa descriu Gran Canaria in cateva cuvinte as alege: stanca, rosu, vulcanic, ocean, peste, paella, soare, dune, soparle, aloe vera. :D

Gratie tot Miramontului pentru aceasta excursie.

Revin cu mai multe poze :D

Maroc, contraste si schimbari

M-am intors acum 2 zile din Maroc, iar in prima zi nu ma puteam obisnui cu ritmul si senzatiile de aici.
Pentru ca am experimentat din plin acea lume, pentru ca am simtit-o cu multe din simturile mele cele mai active, am ramas aproape ca un indragostit tanjind dupa o intoarcere :)

Excursia pe care am facut-o, a fost organizata de Miramont, o organizatie de travel, cu oameni foarte simpatici si haiosi. Am vizitat Marocul incepand de la Nord din Fes, mergand cu trenul spre Casablanca si Marrakesh si apoi cu o masina pana aproape de desert in Zagora.
Am stat o zi in Fes si Casablanca, 5 zile in Marrakesh dintre care o noapte in desert, in Zagora.

Maroc reprezinta un contrast, un amalgam de culori, mirosuri, voci, muzica, galagie, soare si sentimente.
Oamenii acolo sunt extrem de sinceri si directi si spun ceea ce simt si gandesc fara sovaieli. Si unii mi-au parut asa puri precum niste copii. Am ajuns din intamplare sa avem o discutie extrem de filosofica cu un vanzator de condimente, care ne-a povestit ca viata nu inseamna ieri si maine..ci doar azi. Ca tot ce a fost pana azi..nu mai reprezinta nimic si ca tot ce va fi de maine va fi maine. Ca traim azi si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare zi.
Si acesta este stilul in care ei traiesc. Nu au trecut si nici viitor, si duc o viata simpla dar extrem de plina. In fiecare azi. :)

Mi-au placut, n-am ce sa zic. M-am indragostit :) Si vreau sa ma intorc si sa locuiesc poate 2-3 luni.
Viata acolo este efervescenta, in fiecare clipa se intampla ceva anume, si totul este intens si parca un pic mai viu.

Am reusit sa dorm in desert, si am stat cu ochii la stele pana cand mi s-a incetosat privirea si am adormit :D
Si este o liniste in desert, atat de liniste ca iti auzi mereu respiratia si poti auzi un pas de la sute de metrii. Culcandu-ma ma simteam ca un copil tinut in brate de intreaga natura, de muntii care inconjurau tot peisajul, de duna micuta de nisip pe care ma culcasem, si de stelele de sus, care erau mai luminoase ca niciodata :D

Imi plac contrastele, in general, si in Maroc cred ca am gasit cel mai mare contrast de pana acum, si poate de aceea mi-a placut atat de mult. Simt ca o saptamana, a trecut precum 3, si fiecare zi era atat de plina de evenimente si trairi caci la sfarsitul ei ramaneam uimita.
Simt ca ceva s-a schimbat in mine odata cu aceeasta plecare. Ma simt altfel decat eram inainte sa plec. Stiu ca am invatat multe, desi nu as putea zice clar ce anume. Ceva s-a schimbat. Dar este o schimbare de care aveam nevoie. Si imi place :)

Surprize placute :D

Ca tot vorbeam de dorinte si felul in care ele se implinesc.
Anul acesta m-a prins o boala incurabila de a ajunge in Maroc. Imi tot placea mie gandul de a ma plimba printre stradutele lor stramte si prafuite, de a simti un miros nou si inedit, de sofran si condimente, de a dormi intr-un riad. De a simti cumva acea parte din lume, atat de indepartata si diferita de felul nostru de viata. Si imi mai doream foarte foooaarte mult sa pot ajunge in desert, si sa pot dormi o noapte acolo, privind stelele. Imi inchipui eu ca acolo bolta cereasca se lumineaza noaptea, ca intr-un spectacol imens, si nu vor mai exista lumini ale orasului sau alte lucruri sa deranjeze acest spectacol. Si pur si simplu acea izolare de tot, acel desert imens, in mijlocul caruia sa imi pot culca capul, mi se pare de o extraordinara grandoare.
Ca si cum acolo as fi doar eu si universul.

Acum 2 saptamani am primit pe mail din senin o oferta, de la un fel de organizatie de tineri, cu o excursie in Maroc. Excursie, care culmea, cuprindea si o calatorie de 2 zile prin muntii Atlas, plimbare cu camila prin desert si dormit o noapte acolo.

Deci ..ce mai pot sa zic? Suprize foarte placute!
Nu am stat sa ma gandesc de doua ori, m-am inscris direct. Si la inceputul lui iunie am sa ajung, cu bucurie, sa vizitez teritoriul Marocan.

Concluzie: Dorintele se implinesc rapid, atunci cand ni le dorim si le asteptam cu bucurie. Eu, de exemplu, nu am cautat prea tare nimic pentru Maroc, stiam ca voi ajunge candva acolo.
Maktub cum ar zice ei :)

ps: cu siguranta revin cu poze si detalii :D

Despre conexiune si incredere

Imi place sa observ ca exista oameni care nu si-au pierdut acea conexiune cu viata, acea incredere inefabila ca esti sustinut orice ar fi si care nu au un simt al conservarii de sine asa de dezvoltat.
Practic au ramas la stadiul de incredere copilareasca in viata. Si ii admir.



Azi am fost sa il reascult pe Alin Totorean, un om exceptional, unul din putini mei idoli, poate singurul :)
A venit si ne-a incantat cu povestile sale la Green Tea, povestindu-ne iar peripetiile din expeditiile sale solitare prin desertul Atacama si Australia.

Alin Totorean este primul roman care a luat Mongolia la pas, a traversat desertul Atacama la picior, la fel si 750 km de desert australian, plus alte expeditii in Maroc si India. Si toate acestea de unul singur.

Ce imi place cel mai mult la Alin este felul sau de a se increde in viata intr-un mod instinctiv. De a se lasa ghidat doar de ceea ce simte, doar de ceea ce vrea sa faca si restul lucrurilor sa le lase sa vina de la sine. Ca si cum cineva te-ar purta mereu in palme si ar fi acolo sa te sustina in orice secunda.
Ca atunci cand eram copii si nu aveam simtul conservarii de sine. Cand stiam ca lumea e o joaca si ca suntem mereu in siguranta.
Mi se pare ca pentru Alin lumea chiar este un loc de joaca. Si frica nu isi are sensul care il are pentru noi. Intalneste obstacole, dar merge mai departe avand in minte doar ceea ce isi doreste.

Ma bucur cand gasesc oameni asa, care merg ghidati de un vant propriu si stiu instinctiv cum sa se conecteze cu energia vietii.

Mai multe despre Alin gasiti pe siteul sau : www.wildtrack.ro

Padurea de oglinzi

Inima mi-e mica uneori. Atat de mica ca nu o mai gasesc.

Ca o casuta ascunsa intr-o padure deasa. O casuta care isi schimba mereu locatia si nimeni nu poate ghici unde se va gasi data viitoare. Asa si eu: ma gasesc uneori cautand-o de zor, pornesc in pelerinaje lungi, ma intorc istovita si apoi plec iar. Iar in drumurile acestea spre ea am calatorit mult dar nu am ajuns sa cunosc nici acum toata padurea. Desi au fost atatea locuri magice gasite in padurea aceasta, in timp ce imi cautam casuta, incat si cautarea ma umple de un fel de bucurie efervescenta. Alteori de tristeturi si neintelegeri si alteori de reverii supreme in care descopar ca port mereu casuta cu mine.

Dar se intampla sa uit..caraghios aproape..caci credeam mereu ca odata luminata o cale nu se mai poate uita. Dar iata, demonstrez contrariul, caci eu o uit des..chiar mai des decat imi place sa recunosc. Ca un amnezic uneori, plec plina de indarjire zicandu-mi ca o voi gasi de data asta. Si apoi ca un copil in fasa plang cand vad ca a fost mereu cu mine. Frumos si jocul asta, ca o padure de oglinzi..

Croatia partea II: Split, Hvar, Krk

Croatia a insemnat piatra alba, azur si soare. Un soare specific care avea parca o naturalete si o salbaticie proprie. In a doua parte a calatoriei am vizitat orasele mici de pe coasta. Orasele cu stradute inguste si multa multa piatra. Cafenele si buticuri mici ascunse pe alei stramte, soare cald, apa azura, pescarusi, inghetata si multa bucurie.
M-am indragostit de Hvar si deja visez sa ma mut acolo vreo 6 luni. Un orasel micutz, cladit in stil venetial, de catre venetieni, cu maslini si smochine, stradute si cladiri de piatra, mici, stramte si imbaiate in soare. Era asa o liniste si o pace acolo, incat s-ar fi parut ca oamenii aceia sunt desprinsi de timp si spatiu.

Las in continuare cateva poze(putine de altfel) din a doua parte a calatoriei.

in poze : Eu, Oana si Florin