Atunci

Ce am facut eu sa merit sa fiu femeie? Ce am facut eu sa merit sa am vene si sange care curge, si ganduri care trag, si un cap pe deasupra la tot? Cum pot ajuta eu lumea, si valurile, si ramele mici care striga de durere, de intuneric si nestiinta?

Ce stie gandul meu de femeie, si mainile mele, si picioarele mele, si firele de par, si nasul si gura, si sufletul meu despre a stii sa fii femeie?

Corcodusul

Si iata-ma suita in corcodus. Si iata-ma iar cu capul in nori.
Si iata iar pisicile incercand sa ma prinda de coada, si iata-le iar privind avide in sus.

Si iata-ma iar suita in corcodus. Si iata-ma iar arucand cu samburi aiurea, batanind picioarele, prinzandu-mi parul in frunze si crengi. Si iata-ma iar pocnind din degete sa chem porumbeii. Si iarasi in sus norii si vantul au prins amalgam. Si iata-ma iar pasarind vrabiutelor, suind in sus in picioarele goale, urcandu-mi nasul aproape de vant. Da.. si ce daca nemurirea s-a nascut la sat.

Putea foarte bine sa se nasca intr-un corcodus.

La coltul lumii

Si atunci isi propusesera urmatorul lucru: cel care se supara este cel care isi va cere iertare. Era logic ca aceasta logica inversa sa functioneze mai bine pentru interesul amandorora. Daca te superi tu, iti vei cere iertare chiar tu si asa ne vei scapa pe amandoi de o problema. Era cumva mai firesc ca cel care avea o problema sa si-o disculpe singur, ca un stranut pe care ti-l permiti si ceilalti ti-l saluta.

Asa cum intr-o tara straina nu te poti baza pe nimeni si nimic, dar in acelasi timp descoperi lucruri complet nevazute de localnici. Tot asa surprinzandu-se zilnic cu propriile lor intrebari descopereau un nou mod de a fi, poate chiar o noua lume.

Micile secrete de pe fata fiecaruia, grimasele si zambetele, privirile ingandurate si calculele visatoare, faceau din ei aproape niste semizei ai zilelor banale. Privind scanteile oamenilor, admirand de pe marginea unei borduri sau din balconul vreunui hotel, dansul multumii si dansul individual, descopereau o frumusete pe care o documentau aproape ca un cartograf, cu rabdare si evlavie in retina si inima lor.

Cand vezi stelele odata le visezi o viata, iar cei ce nu le vad viseaza aparitia lor chiar daca nu o stiu. Odata ce ai vazut o scanteie nu o poti uita nicicand, asa ca tot ce mai ramane este sa te plimbi uimit, cu pasii mici si fara graba, cu o cutie de popcorn eventual .. privind scanteiele din jur.

Asa devenisera in ultimii ani, niste privitori plini de magie si uimire, cu toate problemele lor uitate.

Cu noi cu toti

Las la o parte toate armele care m-au adus aici. Iata-le, le intind in fata ta ca la un targ ambulant. Alege ce vrei.
Nu voi mai spune nu niciodata, doar da, si da poti lua ce vrei. Hraneste-te din tot, bea seva dulce care mi se prelinge prin maini, ia-te si da-te si intoarce-te si pleaca.

Niciodata nu vom mai fi noi ca in aceasta clipa. Aceasta unica clipa, ca un clicait intr-un pahar de cristal, gata de pornit un toast in fata tuturor invitatilor.

Si toti asteapta. Si o clipa nu se mai rasufla.

Sa traim, sa ne bucuram si sa inchinam pentru tot ceea ce nu stim din noi. Cu noi cu toti.

Cetatea oamenilor invizibili

In cetatea oamenilor invizibili toata lumea e fantoma. Si masa se pune pe nepusa masa si toti se chefuiesc pana dimineata. Atunci calauzesc oamenii fara speranta spre tinte invizibile pe care oricine le poate urma cu usurinta. 

In cetatea oamenilor invizibili se spala minti de dimineata pana seara si singurul avut este acela de a le putea scoate la vanzare cat mai usor si cat mai putin vizibil. 

In cetatea oamenilor invizibili se tace mult si se vorbeste putin. Iar atunci cand se intampla este doar pentru a mai exersa niste corzi vocale uzate. Ca o piesa tinuta intr-un muzeu ca sa demonstreze ca fost candva functionala. Nimeni nu stie de nimeni si nimeni nu stie pe nimeni. Si nimeni nu vede pe nimeni, nici macar cand din nimic apare cineva. Asa ca totul e pace si liniste, ca intr-un cavou prin care nu a trecut nimeni niciodata si peretii n-au niciun ecou.

Niciodata nu a fost un loc mai gol ca asta, iar cetatea tine minte fiecare individ care nu i-a trecut pragul niciodata. Si ii asteapta pe toti. 

"Intrati, aici e deschis non stop."

O sclipire

Curg planetele din mine cu sclipiri rutunde si magma vie. Rad serpii in cerurii prin buze inca necreate, prin copii inca ne-nascuti. Ne nastem stele, suntem iaduri, prindem muste cu varful limbii si ne pacalim ca suntem zei. Murim seara de seara, ne nastem zi de zi.

De cate ori ai murit si te-ai nascut si azi arati mai bine ca in orice dimineata?

Liniste

Atat de putine mai merita spuse..
Cand lucrurile curg si invaluie tot, cine suntem noi sa mai cautam explicatii?
Ca un joc al creierelor bine dezvoltate, asa si noi.. creem explicatii pentru nimic, inventam explicatii din fumuri arse la cosurile caselor iarna. De ce? Cum? Cand?

Dar ce conteaza. Raul curge si invaluie tot, si iata ce iti mai bate inima in dimineata asta. Esti tu, acelasi tu din totdeauna. Nu te mai teme, acum e vremea minunilor.

Sa inchidem ochi, deci. Linistea sa cuprinda lumea si sa zburam cu ochii inchisi si piepturile goale.


Al cui esti? Copil senin.. al cui esti? Al fumurilor caselor, al vanturilor desertice, al naframelor purtate peste chip. Doi ochi frumosi ce stralucesc in noapte. Iata-te pe tine, prea mare imparat, stralucind de nevazut in pacura noptii. Ce faci aici? De unde ai aparut?

O stea sa pice din senin, sa lumineze drumul pana la tine. Acolo in cer e liniste, aici pe pamant e freamat. Dar ce mai conteaza? Ce mai conteaza acum?

Rad nebunii

Astazi rad nebunii pe la colturi.

Astazi totul merge ca pe ape.

Cand c-un singur gand poti rasturna o lume intreaga din chibrituri,
Nu-ti ramane decat sa razi.
Asa ca radem.

Radem cu nesat, cu desavarsire, cu neputiinta si indignare, cu lacrimi dulci si amare si sarate, cu inocenta unui copil, cu strasnicia unui luptator, cu ochii blanzi ai mamei, cu paine calda a bunicii, cu stelele din nopti glaciale si caini care urla de nebuni la garduri.

Radem cand nimic nu mai are sens, si sensul rade de nebun cu noi. Stim? Dar vai ce stim. Nu stim nimic. Si de asta radem de nebuni umpland ulcioare cu rasete.. pentru zilele cand vom crede iar ca stim :)

Toti tu

Toti tu care ati trecut pe aici, v-ati deghizat de negasit.

Ai fost si clovn, si vrajitor, si umilul servitor, si baiatul cu merinde, si cel rau si cel cuminte. Si cel cu ochii larg deschisi, si cel ce ii tinea inchisi, si cel ce ma privea pe-ascuns, si cel ce imi vorbea de-ajuns. Si cel ce m-a certat nespus, si cel ce mi-a cazut rapus, si cel pe care l-am iubit, si cel pe care l-am gonit.

Ai fost si drac, si inamic, si vesnicul meu domn iubit, si cel ce il strigam in noapte, si cel ce imi lasa doar soapte. Ai fost mereu aceeasi rima, dintr-o vioara foarte fina, si cand ma dezmierdai pe spate si cand ma uitai in noapte.

Toti tu care ati fost pe aici, v-ati deghizat de negasit. Nu mi-am putut inchipui, ca tu cel de mereu tot vii.

Teiul

2011

Mi-e dor de tine printre frunzele de tei.

Mi-e dor de ne-simtirea ta, de ne-cuvantul tau nespus. De ne-grairea ta, de ne-aratarea ta in plus.

Mi-e dor de umbra ta ciudata, si soarele stralucitor, ce-ti straluncea candva pe fata, lasandu-te ametitor.

Mi-e dor de tot ce nu s-a spus vreodata, de linistea din vorba ta, de ne-clintirea ta ne-fada, de ne-imbratisarea ta.

Mi-e dor de un cuvant ne-spus, de care legan suspendata, de ne-privirea ta de sus, de vorba ta cea leganata.

Mi-e dor de-o clipa dintr-o viata, o poezie fara dor, o clipa tainic inghetata, si-un tei frumos mirositor.

Fantoma amnezica

O fantoma amnezica, cu straie de univers, n-are un loc al ei anume.
In schimb se plimba peste tot.
Si pasii ei scot sunete pe strada, doar ca sa se simta insotita.


Printre fulgii de zapada, iarna, se face cel mai usor cunoscuta. Atunci poate iesi la plimbare linistita..pentru ca nimeni nu se uita in sus. Si atunci ea se ascunde in fiecare fulg si atinge fiecare chip. Si caldura lor o imbie si mangaie chipurile cu curiozitate si desfat.
Sa poti mangaia asa chipurile lumii nu-i putin lucru. Si mai ales pentru o fantoma amnezica, care nu mai poate tine minte cine era inainte.
Si poate distinge, acum, fantomele de oameni si oamenii de fantome.

Ghicitoare

Te iubesc o zi, ca sa te pot uita o viata. Te resping in seara asta, te chem maine dimineata. Ma-nconjor in jurul tau, si dispar subit mereu. Ma fac golul cel amar, din prea-plinul unui pahar.

Ne jucam de cand ne stim, tu mi-esti victima, eu-ti sunt strain. Mi-esti amant si inamic, dascal, hot si ucenic. Esti mana blanda ce iubeste din mana rea care raneste. Esti ochii calzi si graitori si ochii reci asupritori.

Ne-am jucat de cand ne stim, ti-am fost victima, mi-ai fost strain. Azi prieten, maine tata, sora si draga cumnata. Frate, mama, domnitor... sclav firav l-al meu picior.

Esti tot ce stiu din tot, din mine, esti tu cel fara niciun nume.

Forma

Probabil ca viata este ca o planseta cu forme din cerneala. O forma amorfa, albastra, patata din greseala pe o foaie.  
Toata lumea priveste forma si vede in ea ceva familiar. Un liliac, o floare, un magician care scoate un iepure din palarie. Un scamator cu ochi de pisica. O mama ce face paine dimineata, un iubit ce iti serveste cafeaua la pat. Un dumnezeu de slavit, un criminal de ucis.
Forma naste speculatii, carti, religii. Oamenii pun forma intr-o rama si ii aduc ofrande. Unii stiu ca forma este un liliac, altii stiu ca este o floare. Se nasc razboaie. Se conduc experimente. Se iau probe, se fac cercetari. Liliac sau floare? Sau tu? Sau eu? 

Oamenii incearca sa semene cu forma. Isi dedica viata incercand sa ii fie asemenea. Forma tace. Oamenii se inghesuie sa vada miracolul: omul care a reusit sa isi faca pielea albastra. Un pas mai aproape. Forma de cerneala i-a vorbit. E ales. Pisicile privesc forma si vad pisici. Soarecii soareci. Forma tace.

Un pas, un ceas si o secunda

ticaie un ceas, si pasul tau mai trece o secunda. mai face in univers o unda, mai ravneste o privire. mai agata-n cer o stea, mai renaste o nemurire.

un ceas iti ticaie in frunte, si fruntea ta se increteste, ganduri si minuni celeste, iti canta-ntruna in privire. admir lumina, si o caut, si te gasesc zambind de voie, cu un cer in loc de ochi, cu un gand de nemurire.

ai acel ce nu stiu ce, aburul unei cafea, raza fina din podea, stelele din mintea mea.

esti asa din firea ta, om al lumilor plapande, te gasesti si te ascunzi, in minunile marunte.

si-n acele mici minuni, te gasesc zambind de zor, iti zambesc si intorc de ceas, pasii ticaie din nou.

Ce va fi?

Un vin dulce se scurge prin pahare si intampina momentul uitarii. 
De acum toate aripile se vor purta pe dedesupt, si nu vom mai stii cine-i cine. 
Pe varf de munte, pe ultima stanca, stau si privesc marea de departari si apropieri, si marea neajunsa de dorinte. 
Simt momentul desprinderii ca pe o teama dulce, si necunoscutul ma prinde in mreje si ma seduce. Gata, de acum nu voi mai fi eu. Intind aripile si pret de o secunda, dansez, zbor si cuprind departarile. Si necunoscutul ma priveste in ochi precum o felina inainte de atac. Galbenul sticleste ametitor, si ma las prada. 
Ce va fi e deja poveste.

The first one

A raindrop it's falling on her head. She looks up. Everything's so blue. Million light stars painted blue are raining down. Her eyes gazzle.

This and that. Every moment it's like this.
A first raindrop falling from the sky. It comes up from nowhere and touches your face. And you wonder, where did it come from? It was only my imagination? And then you look up. And you see millions of lighting stars comming on their way. So now you know.

Everything's real, and it doesn't even have to make sense, but it's just like this.
So you just have to trust.

Despre oameni si universuri

Fiecare om reprezinta un univers intreg de ganduri, trairi, sentimente, idealuri,  preferinte si acceptiuni  incat pare nebunesc cum milioane de oameni reusesc sa co-existe intr-un mediu atat de restrans. Pamantul e imens, ce-i drept, dar numai faptul ca 2 oameni pot sa existe simultan intr-o singura camera, mi se pare fascinant.


Pare aberant, ce zic, sunt constienta :)
Dar ma fascineaza felul in care atatea universuri co-exista la un loc. Si culmea este ca nu exista o scindare intre ele, ci mai degraba o coeziune perfecta, in care fiecare univers se comporta ca un apanaj de expansiune pentru altul.

Uneori ma gandeam, cum cu atatea ganduri, trairi si sentimente individuale (de oridinul milioanelor pe secunda) mai reusesc doi oameni sa se faca intelesi, ba mai mult, sa imparta experiente si trairi comune. Si aici mi se pare ca devine totul foarte interesant. Cand aceste universuri complete si diferite actioneaza in asa fel, incat nasc noi posibilitati de exprimare, de experimentare, la mijlocul distantei dintre ele.
Practic, din interactiune, doar, se naste ceva nou. Intr-un gol vidat, nu s-ar naste nimic. Ar fi totul la fel.

Deci da, imi lipseste corenta, poate, dar ce vroiam sa exprim este ca omul ma fascineaza. Pur si simplu, nu gasesc un subiect mai fascinant decat persoana umana. Suntem un ceva prea prea, incat nici noi nu stim ce suntem :))



-----
sursa foto

Moments

It's interesting when there's nothing more that can be said. When words simply don't measure up to the situation. When pure experience it's filling up inside you. Never wanting or expecting anything. Just beeing joyfull to be.

It's an amazing feeling to let go. It's simply amazing.

Luciditate?

Unele lucruri se intampla atat de natural uneori.
Iar alteori parca raman blocate in niste cuiere luni si ani la rand, precum o haina ratacita. Se intortocheaza, se pierde printre celelalte haine, o caut si nu o gasesc. Si ma enervez si o uit. Si apoi intr-o zi apare iar. Si imi trece prin cap sa ii spun ca mi-a lipstit atat de mult, dar ce sens ar avea. Se vede dupa figura ei ca si eu i-am lipsit. Si ne jucam amandoi, ca doi copii in jurul unui sotron. Si ne invartim, si ne ascundem. Ea se pierde iar, eu o caut si o uit. Si apoi apare iar. Cu o maneca nou colorata, cu o floare in buzunarul stang, de care uitasem. Cu un biletel in buzunarul drept si cu o ciocolata. Ii fac cu ochiul si ii promit sa am mai mare grija de acum. Dar nu ma tin niciodata de promisiune si apoi ea se imbufneaza, se intortocheaza si iar se pierde.
Iar acum, toamna spre iarna fiind, imi doresc atat de mult sa iasa iar la iveala. Caci tot timpul o gaseam vara, printre soarele de august si valurile marii, si visam mereu sa-mi tina de cald iarna. Macar o iarna de ar vrea sa iasa la iveala. Sa putem imparti un ceai cald si un fulg de zapada. Ii las un biletel ascuns printre celelalte haine, poate anul acesta il va gasi. Caci se anunta o iarna grea :)