Cetatea oamenilor invizibili

In cetatea oamenilor invizibili toata lumea e fantoma. Si masa se pune pe nepusa masa si toti se chefuiesc pana dimineata. Atunci calauzesc oamenii fara speranta spre tinte invizibile pe care oricine le poate urma cu usurinta. 

In cetatea oamenilor invizibili se spala minti de dimineata pana seara si singurul avut este acela de a le putea scoate la vanzare cat mai usor si cat mai putin vizibil. 

In cetatea oamenilor invizibili se tace mult si se vorbeste putin. Iar atunci cand se intampla este doar pentru a mai exersa niste corzi vocale uzate. Ca o piesa tinuta intr-un muzeu ca sa demonstreze ca fost candva functionala. Nimeni nu stie de nimeni si nimeni nu stie pe nimeni. Si nimeni nu vede pe nimeni, nici macar cand din nimic apare cineva. Asa ca totul e pace si liniste, ca intr-un cavou prin care nu a trecut nimeni niciodata si peretii n-au niciun ecou.

Niciodata nu a fost un loc mai gol ca asta, iar cetatea tine minte fiecare individ care nu i-a trecut pragul niciodata. Si ii asteapta pe toti. 

"Intrati, aici e deschis non stop."

In inima muntilor, acolo te-am gasit

Te-am gasit si te-am pierdut in acelasi timp

Pentru ca tu nu ai fost niciodata al unui loc,

Ci doar al spatiilor goale, plapande, in care nu se aude niciun cuvant.

Vezi tu, intre noi doi e o distanta,

O distanta ca de la plus la minus

Si asta fara sa iei in calcul toate ecuatiile.

Asa cum polii exista in mod independent si totusi impreuna

Asa existam si noi.

Si cu asta ce?

Doar noi urmeaza sa vedem.

Restul tac cu ochii inchisi si se prefac ca nu stiu.

Dar noi Stim.