duminică, 27 noiembrie 2016

Oamenii din colturi

Oamenii din colturi sunt cei pe care nu ii vezi niciodata.

Ei canta la viori mute sunetul clicaitelor de pahare si al veselelor de argint.

Ei agita spiritul atunci cand nimeni nu are chef de vorba, si susotesc cuvinte alese nedumeritilor de viata.

Chipuri gri, pasesc neobservati in toate incaperile, lasand in urma lor o dara de intrebari. 

Ce sa-i mai zic? Cum sa ma fac observat? Dar nu, nu am spus ce trebuie. La naiba, iau un taxi. Oare cum sa inchei acest deal? Dupa freza lui imi dau seama ca nu are o zi buna, mai bine. Sa-l invit acasa? Oare e prea devreme? Dar nu, sigur nu o sa mearga. Ma duc chiar acum sa-i spun. Nu, nu stiu ce sa mai fac. Plec, asta e sigur. Ma intorc, trebuie sa le zic ultimul cuvant. Nu, nu renunt. Ea mi-a zis ca ma asteapta. Si totusi, oare sa ii zic adevarul? Poate sa mai fumez o tigara pe balcon. Nu, nu mai zic nimic.

Si asa starnesc reactii adverse oamenilor incapabili sa aleaga.

Sunt magicienii ce ne pandesc pe toti nehotaratii. Iata cu ajutorul lor acum crezi ca stii ce e de facut.


vineri, 12 februarie 2016

De aici in colo


Denisa. 2015. 30 de ani. Sunt multe lucruri de zis. Pe de o parte as putea spune ca am atat de putina vina asa cum are o floare pentru ca tine umbra firului de iarba de dedesupt. Tot la fel de bine as putea spune ca am la fel de multa vina ca un leu care savureaza carnea proaspata, suculenta si calduta a unei gazele. Exist pentru ca exist, sunt parte din aceasta retea de inimi, creiere, trupuri si experiente. Suntem toti legati. Si mai e ceva: experienta insasi. Vie sau moarta, dar reala. Cand experimentezi ceva e ca un fel de somn. Cand trece experienta apuci sa reflectezi, sa intelegi, sa analizezi, sa te reformezi pentru urmatoarea de genul acela. Este oare viata o continua slefuire a omului spre o forma perfecta? Unde am putea ajunge cu toate experientele noastre?