Printre degete si par

Mi-a pus mainile in cap si atunci am asteptat. Stiam ca ceva din gandirea ei va face ca lucrurile sa prinda o alta nuanta. Am incercat sa intuiesc ce gandea. Nimic. Gol. Ea isi plimba mainile incet prin parul meu. Si in acea inclingatura de degete si atingeri firave am inceput sa prind pentru prima oara niste cuvinte.
"Nimic nu e la fel de doua ori", a spus.
"Si atunci ce ne ramane?"
"Sa pretuim totul din prima."


Am incercat sa o zaresc spunand asta. Dar firele ei de par sa impleticeau pe fata mea. Mi-a fost de ajuns sa-i simt prezenta. Stiam, in sfarsit, ca ceva se luminase. Acum nu mai ramanea decat ca jocul sa continue.


"Iti trebuie curaj sa faci asta" am murmurat cu vocea aproape stinsa.
"Doar pret de o secunda."