Intr-o zi la moartea mea toata lumea se va aduna sa-mi spuna ca jocul a luat sfarsit. Si vor fi acolo toti cei pe care i-am vazut vreodata, toti cei cunoscuti sau mai putin cunoscuti, si ma vor privi deodata toti, si va crapa in mine inima de atata amintire. Ii voi stii pe toti, asa cum n-am stiut pe nimeni niciodata. Le voi citii privirile ca interiorul palmei mele. Si va fi nostim, va fi extrem de nostim, si deodata voi rade si voi zambi asa de tare si asa de mut, ca totul va pieri in jur.
Ei vor fi acolo ca intr-o mare familie ciudata, rupta parca din aceeasi placenta, si nu voi stii ce naiba cauta cu totii, de abia atunci avand impresia ca ii vad pentru prima oara, ca si cum ar fi fost acolo de o vesnicie. Si sunt, si ma privesc.
Si voi stii iar cine sunt si ce trebuie sa fac.
Dar acum vreau sa ma mai joc putin, vreau sa mai dorm putin, am nevoie de odihna. Multumesc.
