La sfarsit de an..

..simt nevoia sa multumesc. Multumesc pentru ceea ce este, asa cum este, multumesc pentru zambete si pentru lacrimi, pentru trairi, pentru emotii, pentru sentimente, pentru ganduri si pentru tot ceea ce am fost in acest an. Multumesc pentru toti oamenii minunati care mi-au incantat sufletul si mi-au spus povesti, multumesc pentru valurile marii care m-au gadilat si m-au imbratisat, multumesc pentru soarele arzator de iulie, pentru frunzele si miresmele toamnei, pentru frigul din aceasta iarna si pentru miresmele volatile din primavara. Multumesc pentru tot ceea ce am inteles in acest an, multumesc pentru asezarea din sufletul meu, multumesc pentru mine, cea care sunt acum, si multumesc pentru tine! Cel ce citesti acest mesaj. Iti multumesc pentru ca esti ceea ce esti si reprezinti un univers intreg. Iubesc si multumesc pentru Tot.

Pete Revonkorpi

In preajma Craciunului va prezint unul din artisti mei preferati: Pete Revonkorpi :)

mai multe lucrari ale lui puteti gasi>> aici

Despre timp si planuri

Atunci cand mergi pe un drum de obicei este foarte greu sa te mai uiti inapoi. Si totodeauna am fost prinsa in prezent. Chiar mai mult decat credeam inainte ca ar fi firesc si sanatos. Fiindca cu ani in urma, ajunsesem sa ma simt cumva cu un handicap cand venea vorba de timp.

Cand eram mai mica admiram foarte mult oamenii hotarati, cu un plan serios in minte, care merg pana in panzele albe pentru as atinge obiectivul. Mie in schimb, lucrurile acestea imi scapau printre degete precum o mana de nisip.

Pentru mine exista doar clipa de acum, totdeauna un vesnic acum. Si ma gandeam ca timpul nu exista ci totul este foarte static. Nu timpul se misca ci noi ne miscam prin timp. De aceea niciodata nu am reusit sa fiu o persoana cu planuri de viitor. Ma incantau, desigur, muuulte lucruri, foarte multe. Si imi placea sa fac de toate si sa le simt prin mine. Dar la intrebarea ce vrei sa faci peste cativa ani, ramaneam blocata. Nu-mi puteam aduna mintea si sufletul intr-un loc sigur, din care sa pot raspunde la aceasta intrebare. Ca si cum ar fi trebuit sa am un dulap cu rafturi multe, cu multe cutii si atunci cand cineva m-ar intreba de planurile mele de viitor sa scot cutia cu planuri de viitor, plina varf, si sa le insir. Dar nu..nu a existat niciodata un dulap cu planuri si nici o cutie. Tot timpul a existat doar momentul prezent. Fiindca in prezent ma puteam regasii, ma puteam stii. Eram eu, lucrurile erau ele. Ce puteam stii despre viitor? Cu ce ma ajuta sa-mi amintesc trecutul?

Chiar..viitorul ca viitorul dar trecutul niciodata nu prea a avut o rezonanta mare in mine. Niciodata nu am deplans ceva ce nu mai e. Admiram oamenii plini de amintiri, ma gandeam ca lumea lor e mai plina, mai completa asa cu toate amintirile la tot pasul. Eu am amintiri fericite, am amintiri cu copaci, cu rauri, cu jocuri, cu oameni, cu zambete...dar ele nu ma bantuie..si nici nu-mi construiesc lumea prezenta. Ceea ce mi-au oferit cand s-au intamplat a fost un dar, mi-au oferit un dar, atunci in acel moment, dar acum am alte lucruri gata sa-mi ofere alte experiente, asa ca pe cele trecute le las sa doarma linistite intr-un coltisor cu stele. Uneori ele mai ies la iveala, fara voia mea, in miresmele anotimpurilor sau in adierea vantului. Zambesc si ma indrept din nou spre clipa de acum.


Ce reprezinta trecutul defapt? O suma de amintiri in mintea noastra. Viitorul? Un buchet de asteptari, iluzii, dorinte sau idealuri. Planurile de viitor? Ce inseamna un plan? Inseamna ceva fix, stabil. Si din infinitatea de posibilitati de ce sa ma ancorez la o idee fixa? Prefer sa fiu deschisa ca un burete gata sa absoarba orice. Si binele si raul. Nu am planuri, ci doar lucruri pe care mi-ar placea sa le simt, sa le experimentez, sa le trec prin fiinta mea. Nu e nimic fix si stabil, ci mai degraba, o dorinta de experimentare continua a lumii acestea.
Mi s-a zis de multe ori ca sunt visatoare si nerealista, dar prefer sa cred ca felul acesta de a FI pur si simplu al vietii ma conecteaza mult mai mult cu viata in sine decat daca as incerca sa o gandesc la rece. Sa imi formez planuri, asteptari si apoi sa pornesc cu toate panzele sus spre tinta mea. Prefer sa nu am o tinta. Si astfel sa nimeresc in tot felul de locuri interesante si experiente inedite. Iar pana acum s-a dovedit a fi grozav :D

In prezent ma aflu, iar timpul nu exista pentru mine. Sunt suma a ceea ce a fost, si mugurul pentru ceea ce urmeaza. Iar acum sunt, in acest moment ma simt minunat si perfect.

Nemurire

Cant o cantare dulce...si joc sotronul pe un varf de nori. Privesc inainte si inapoi si imi aleg un drum. Apoi fac saltul. Pfffiiiuuuuu..ce zbor. Alunec ca o frunza dintr-un copac, ma sparg de stanci precum un val, chicotesc precum un copil, iubesc precum un soare, ma daruiesc precum un dumnezeu. Ma asez pe un portativ si ma las cantata la infinit. Ma torn intr-un pahar si ma beau pana la fund. Trag pleoapele peste mine si chem ingerii sa ma viseze. Si de fiecare data incerc ceva nou. Iar acum sunt iar in varful norilor, cu aripi de fluture, si ma pregatesc de zbor.

Fara cuvinte

Uneori cuvintele par inutile. Mai ales cand simti in inima ta ce e de zis. Atat de mult si atat de intens incat parca tacerea e cel mai bun mod de a comprima vorbirea.

Firipe

Trandafirii roz se desfaceau in petale adormind la aparitia ei. Se prefacea in valuri, voaluri si ape curgatoare.Si apoi ca un nor translucid aducea alinare celor care o chemau. Si plutea prin imaginatia lor, prin chemari, rugaciuni si sperante. Si prin sclipirile din miez de noapte. Invaluita in ceata pasea cand in sus cand in jos, promitand de fiecare data sa aduca o usurare. Si sigur ca aducea. Doar ca la venirea zorilor imaginea se disipa si nimeni nu-si mai amintea prezenta ei. Dar ea era acolo.

Gregory Colbert

Cred ca voi incepe sa prezint din cand in cand cativa artisti. Oameni cu inspiratie si dar care reusesc sa transpuna in imagini senzatii, sentimente si chiar povesti intregi. Ii voi prezenta intr-un chip similar: fara cuvinte, doar imagini.
Pe unii dintre ei ii puteti gasi si in bara din dreapta.

---------------------------------------------------------------
Gregory Colbert - fotograf si regizor de film
Autor al proiectului>> Ashes and Snow

Sursa foto: Gregory Colbert, Ashes and Snow

Sfaturi pentru o viata mai simpla

Atunci cand eram copii lucrurile erau mai usoare. Cel putin asa pare. Adevarul este ca ele nu au incetat niciodata sa fie. Asa ca sa ne re-amintim cum era sa fim copii.

Sfaturi pentru o viata mai simpla (si mai caraghioasa!):

1. Nu mai lua viata in serios!

2. Comunica direct ceea ce simti si fii curios la ceea ce au altii de zis.

3. Joaca-te! Singur sau cu altii, dar fa-o constant.

4. Increde-te in lume si in viata!

5. Exprima-te in moduri sincere si simple.

6. Fii sigur ca viata exista ca sa te faca fericit!

7. Nu privi la maine sau la ieri!

8. Bucura-te de soare, natura, oameni si de tine insuti!

9. Priveste lumea ca pe o poveste si fii gata sa o descoperi in fiecare zi.

10. Daruieste si accepta sa primesti iubire!

Intr-o zi am plecat sa ma caut

Si nu m-am mai intors niciodata. Si de atunci ma aflu intr-o calatorie continua. Si nu stiu de ce am impresia ca am stat pe loc tot timpul acesta. Ca si cautarea este o iluzie, caci defapt nu avem ce cauta. Fiindca suntem deja tot. Poate ca intr-adevar, iluzia cautarii ne ajuta sa ne experimentam pe noi ca niste uituci haiosi. Care devin caraghiosi si fac tot felul de nazbatii. Care se gasesc acum plangand, acum razand. Acum hohotind ...acum privind in pace un perscarus in aer. Dar iluzia cautarii este consecventa si se vede ca tinem la ea. Poate ca intr-adevar nu exista un loc mai bun decat aici. Caci orice cautare intreprindem, chiar si cautarea de sine, lasa loc oarecum unei lipse. Caci daca nu ne-ar lipsi nimic, ce oare am mai cauta? Cautam ceva ce lipseste. Caci de asta il cautam.
Si acum ma gandesc ce caraghioasa devine si cautarea de sine. Caci oare de ce ne cautam pe noi, ca si cum nu ne-am avea deja?

Si aici devine totul hilar. Caci ne cautam in iluzia ca nu ne stim. Si cautandu-ne iluzoriu ajungem sa intregim din ce in ce mai mult o imagine pe care nu o stiam atunci cand am decis sa ne uitam. Deci, uitarea aceasta este magica si ne ajuta sa creem. Si cu fiecare secunda universul se expadeaza cu cunostiinta. Prin noi toti, prin noi insine.

Un exercitiu de constientizare

Va propun urmatorul exercitiu:

Imaginati-va in acest moment, in aceasta secunda, ca va aflati exact acolo unde va doriti sa fiti. Sunteti in punctul la care visati si sperati cu fiecare secunda. Aveti totul. Locul perfect la care visati, relatiile pe care vi le doriti, activitatile care va bucura cel mai mult, statutul social, recunostiinta oamenilor, dragostea, intelegerea, tot. Aveti totul in momentul acesta. Tot ceea ce visati acum sa ajungeti deja sunteti. Ai ajuns deja in varful nazuintelor tale cele mai fabuloase. Ai tot. Ce simti?


Cu increderea ca m-ati urmat in acest exercitiu de imaginare va confesez ca eu nu am simtit nimic fabulos. Din contra. Am simtit un gol ciudat si o intrebarea ce imi dansa in minte: si acum ce urmeaza? Si asta fiindca teleportati dintr-o data la capatul drumurilor noastre vom rata bogatia experientelor ce le-am fi acumulat daca am fi mers pe drum. Fiindca defapt ceea ce ne dorim cel mai mult nu este sa ajungem acolo unde zicem ca vrem sa ajungem ci sa parcurgem drumul pana acolo. Exact! Drumul, cum am mai spus si alta data, este cel ce ne trezeste dorintele si fanteziile.

Deci scopurile noastre sunt precum un combustibil pentru a ne tine in miscare. Drumurile ne aduc experientele, acele savuroase experiente atat de minunate pentru suflet din care ajungem sa extragem seva cunoasterii. Suntem ca niste mici copii intr-o lume fantastica. Doar ca nu ne putem experimenta pe noi, nu putem stii cine suntem pana cand nu ne lovim de tot ceea ce nu suntem. Si asta se intampla experimentand.
Pana cand nu vom putea trece prin toate acele "acesta nu sunt eu" nu vom putea stii "cine sunt eu". Fiindca, hilarul acestei situatii provine tocmai din faptul ca aceasta lumea duala isi imprima amprenta pana si pe cautarea noastra. Nu putem fi nimic decat in relatie cu ceva. In izolare nu mai existam. Caci nu putem afla nimic decat experimentandu-ne direct in relatie cu altceva. Si poate ca la sfarsitul cautarii vom vedea ca am fost dintotdeauna aceiasi si toate sunt cuprinse in noi.

Si atunci zambiti va rog. Caci orice destinatie aveti acum in minte, orice scop maret si fantastic, orice vis, orice dorinta ea este acolo doar pentru a va da ocazia de a merge pe un drum. Drumul acesta reprezinta maretia. Asa ca va invit inca odata sa va bucurati de el. Sa il simtiti cu toate simturile. Sa mergeti atenti, explorand imprejurimile. Sa mergeti constienti si prezenti de el cu minunea fiecarei secunde in suflet.

Drumul acesta suntem noi insine.