Nichita Stanescu - Dialog cu puricele verde de plantă

Furnica este o ființă cosmică,

îmi spuse puricele verde de plantă, –
da, într-adevăr, furnica este o ființă cosmică
– Cum poți să spui tocmai tu asta?
– Pot foarte bine să spun
pentru că ea nu mă doare când mă mulge
și dealtfel
vorbirea este o rușine
pentru că uneori gândim ca și cum am vorbi.

– Ce mai face frumoasa ta soție?
– Îți mulțumesc și dacă ești bun spune-mi:
este adevărat că rasa albă e pe ducă
și este adevărat că ea a poluat atmosfera terestră
și este adevărat că nici nu se mai vede soarele?
Și de fapt ce este soarele?
– O defecțiune
O defecțiune luminoasă.
– Nu, nu ne înțelegem
chiar nu.
Ce crezi tu și ce crezi tu despre mine?
Ce crezi tu, că dacă sunt păsări
rațe albe, bunăoară,
și dacă este iarbă
și câini și frunze,
ce crezi tu, că ele sunt fără noimă?
Tu nu te-ai întrebat unde sunt trupurile păsărilor moarte?
În burta câinilor vii, desigur
Și câinii morți nu te-ai întrebat unde sunt
de nu se văd?
Desigur, în burta câinilor vii
Ce crezi tu
atunci când tai o oaie
tu crezi că o omori?

Puricele verde de plantă strigă la mine:
Nu există decât o singură viață mare
noi nu luăm din ea și nu-i adăugăm ei nimic
Ceea ce nu este începe să existe
numai atunci când
ea îl atinge !
…Puricele verde de plantă mi-a spus
cu o foarte verde tristețe:
Ai văzut vreodată vreo cioară zburând?
Câtă meschinărie !

Puricele verde de plantă
a rămas mai multe secunde pe gânduri,
apoi, m-a întrebat visător:
dar tu, de fapt, ce faci?
– Ce să fac? Eu nu fac nimic…
Îi imit pe oameni.