Recomandare de film: The Fountain

Nu as putea spune ca am deslusit filmul The Fountain. Dar nici nu cred ca e nevoie. Si in plus, nici nu cred ca e posibil.
Fiindca este genul acela de film care poate avea un inteles diferit pentru fiecare persoana care il priveste. Ce pot spune este ca are un acel ceva, care te lasa la sfarsit sa cazi usor pe ganduri. Si sa te gandesti la tot felul de idei. Despre viata. Despre moarte. Despre tine. Despre univers.
Ideea care mi-a inspirat-o mie a fost aceea de renastere prin moarte. De creatie prin distrugere. Si de renuntare(ca opozitie la incercarea de a controla viata, de a-i rezista curgerii ei naturale). Cand viata curge in modul ei firesc e infiorator de dulce. Chiar si atunci cand se distruge si moare. Pentru a renaste iar. Sub infinite noi forme.
Vi-l recomand cu caldura daca sunteti genul de persoane fascinati de univers, intrebari si idei.
Iar >>melodia<< din The Fountain este una care ma inspira continuu. As putea (si chiar am facut-o) sa o ascult zile intregi.

Despre starea de bine

Cred ca ceea ce conteaza este atitudinea. Atunci cand ceva ne supara este foarte usor sa cadem intr-o pasa proasta si sa ne simtim deprimati. Mai ales daca situatia pare ca se lungeste la nesfarsit. Dar..ceea ce am descoperit de curand este urmatorul lucru: atitudinea ta la o problema anume conteaza mult mai mult decat problema in sine. Fiindca cand ne confruntam cu o situatie care nu ne place nu avem cum sa o schimbam fix in acel moment. Instantaneu. Nu avem cum sa facem hocus pocus si sa dispara. Inca nu am ajuns acolo. Asa ca..din moment ce orice actiune ai face in acel moment nu ar schimba realitatea in care esti poti sa incerci urmatorul lucru: incearca sa iti schimbi atitudinea fata de ceea ce ti se intampla. Asta o poti face instantaneu, e super usor si aduce extrem de multa usurare. Plus ca lucrurile din jur vom prinde o alta forma.

Deci..putem privi lucrurile intr-un mod in care sa ne simtim bine in orice circumstanta. Caci sincer...ce daca ai pierdut acel obiect pretios, ce daca colega de birou nu ti-a raspuns la intrebare, ce daca ai picat examenul? Asta s-a intamplat. Esti in prezent. Fata in fata cu situatia ta. Poti sa te deprimi, chemand spre tine in continuare acel gen de situatii, sau poti sa spui: "sunt sigur ca are un sens si acest lucru este potrivit pentru mine". Eu sunt responsabil de tot ceea ce mi se intampla. Si poate ca din asta chiar va iesi ceva bun.

Este important sa stim mereu ca noi insine dam o valenta anume intamplarilor din viata noastra. Ele insele nu au nici un sens obiectiv. Doar filtrate prin noi ele capata un sens. Si orice situatia, ORICE situatie, poate aduce cu sine si lucruri bune si lucruri rele. Dar daca noi din primul moment o catalogam ca fiind o situatie grea, complicata sau nedorita...ghici de ce oare se transforma mereu intr-o corvoada? Ce s-ar intampla oare daca atunci cand se intampla ceva care nu ne place am decide sa fim deschisi si spre posibilitatea ca s-ar putea sa iasa ceva bun din asta. Doar atat. Admit ca ar putea sa fie ceva bun aici. Atat de putin lucru, atat de usor si totusi aduce cu sine o deschidere enorma si o usurare instantanee.

Ne putem simti bine in orice situatia am fi, daca asta vrem. Si simtindu-ne bine automat ne vom crea un univers care sa ne raspunda starii noastre. Asta am descoperit de curand si va zic sigur ca functioneaza.

Un vals, un pas si un tango

Incepem o noua poveste cu fiecare vals. Cu fiecare pas facut in tandem. Dansul ma incanta si ma cheama. Si aseara priveam cum viata mea a fost mereu un dans perfect. Pe ritmuri de tango am pasit aseara pe strazi si am simtit cum oamenii din viata mea au facut parte din mine si fiecare persoana draga parca era in mine si nu in exterior. Aseara am multumit iar pentru tot, pentru toti cei care mi-au incatat viata cu povesti. Si wow..ce fiinte minunate am intalnit. Ce chipuri si ce suflete.
Uneori nu pot sa nu raman muta de uimire la atata frumusete. Si in momentele acelea iar descopar cat de putine lucruri pot incapea in cuvinte si cat de multe se pot simti pur si simplu. Lucruri care nu pot fi redate niciodata cu adevarat in exterior. Lucruri pe care le simti. Si acum cred ca incep sa recunosc ca traiesc intr-o lume a sentimentelor. Ca si cum a putea simti ceva cu sufletul ar fi un nou simt, o noua mapa a lumii.

Andrew Atroshenko, Passionate Paintings

Andrew Atroshenko - Painter

Firesc(2)

Sunt momente in care stii ca un lucru s-a incheiat. Uneori din teama incercam sa tot pastram anumite lucruri. Si stiu si eu cum e sa nu-ti imaginezi viata ta fara un anumit lucru, statut, persoana. Dar mai important decat orice cred ca sta constientizarea faptului ca oricand esti complet. Oricand tu esti tu si acest lucru iti da puterea totala. Si unele lucruri vin si altele pleaca, unele se formeaza altele se pierd si tot asa. Viata este un dans. Si cu cat te temi mai putin de necunoscut cu atat acesta va prinde forme din ce in ce mai frumoase. Caci necunoscutul aduce mereu cu sine lucruri noi. Si atunci cand nu te agati de nici o posibilitate anume, atunci inviti in viata ta toate posibilitatile sa prinda forma.
Vreau sa invat din ce in ce mai mult sa ma las cuprinsa de necunoscut, sa renunt aproape de tot la orice tip de control si sa las lucrurile sa se aseze asa cum vor ele. Eu doar ma voi bucura de ceea ce exista si cu cat mai mult voi reununta la control cu atat mai mult lucrurile vor prinde forma care imi place cel mai mult. Stiu ca e un paradox, dar simt si stiu ca asa va fi.
De azi sunt iar copil iar viata va fi din nou un mister nedescoperit. Vreau ca viata sa imi arate cine sunt nu invers. Nu vreau sa descopar limitele acestei vieti, nu vreau sa ii disec misterul si sa ii dau lumii acesteia imaginea mintii mele. Vreau ca ea sa imi arate imaginea sufletului meu. Caci asta face in mod obisnuit cand eu nu o fortez cu mintea mea. Multumesc.

Alb si Negru

Linia incepu sa se piarda. Patinele continuau sa alunece. Si acum oare ce urma? Sa se piarda complet de lume si de el? Sau sa reia urmele lasate mai demult? Ce ar fi inseamnat asta? Nu putea sa dea inapoi. Nu acum. Trebuia sa mearga mai departe. Dar unde? Caci in fata era doar alb, iar in spate se facea doar negru. Si cu fiecare pas negrul se marea si albul se apropia. Desi nu exista vreun capat pentru nici unul dintre ele. Erau nesfarsite. Si el stia asta prea bine. Dar nu-i pasa. Caci stia ca din 2 planuri nu trebuie neaparat sa mergi orizontal. Putea sa o ia in orice directie si sigur ca undeva acolo va gasi poarta cu mii de culori. Cea din batrani ascunsa, cea vestita si cautata, faurita de zei inca de la inceputul timpurilor. Dar momentan era doar ALB si NEGRU. Si nimic in plus. Iar mainile sale erau pictate ca o zebra. Si fata sa ca a unui clovn monocolor. Uneori se trezea zambind, alteori murmura o tristete nemaivazuta. Alteori radea in hohote si alteori statea nemiscat in loc precum o piatra. 
Oricum avea 2 perechi de aripi la el. Semanau cu aripirle unui avion de hartie subtire prinse cu lemne usoare. Aripi stravezii ca de libelula celulozica. Le purta cu el de atata vreme in rucsacul negru, dar niciodata nu le-a gasit semnificatia. Stia doar ceea ce i se spuse: 
"Pleaca acum si cauta poarta. Iar atunci cand o vei gasi incredinteaza-te in aceste minuni fauritoare de o lume noua. Ele te vor purta prin si peste poarta, acolo unde ochii sfincsilor inceteaza sa mai priveasca."
Si o lua pe carare, alunecand usor spre alb. Patinele pluteau pe gheata alba, purtandu-l din ce in ce mai aproape. Oare cum arata lumea dincolo de poarta?