Alb si Negru

Linia incepu sa se piarda. Patinele continuau sa alunece. Si acum oare ce urma? Sa se piarda complet de lume si de el? Sau sa reia urmele lasate mai demult? Ce ar fi inseamnat asta? Nu putea sa dea inapoi. Nu acum. Trebuia sa mearga mai departe. Dar unde? Caci in fata era doar alb, iar in spate se facea doar negru. Si cu fiecare pas negrul se marea si albul se apropia. Desi nu exista vreun capat pentru nici unul dintre ele. Erau nesfarsite. Si el stia asta prea bine. Dar nu-i pasa. Caci stia ca din 2 planuri nu trebuie neaparat sa mergi orizontal. Putea sa o ia in orice directie si sigur ca undeva acolo va gasi poarta cu mii de culori. Cea din batrani ascunsa, cea vestita si cautata, faurita de zei inca de la inceputul timpurilor. Dar momentan era doar ALB si NEGRU. Si nimic in plus. Iar mainile sale erau pictate ca o zebra. Si fata sa ca a unui clovn monocolor. Uneori se trezea zambind, alteori murmura o tristete nemaivazuta. Alteori radea in hohote si alteori statea nemiscat in loc precum o piatra. 
Oricum avea 2 perechi de aripi la el. Semanau cu aripirle unui avion de hartie subtire prinse cu lemne usoare. Aripi stravezii ca de libelula celulozica. Le purta cu el de atata vreme in rucsacul negru, dar niciodata nu le-a gasit semnificatia. Stia doar ceea ce i se spuse: 
"Pleaca acum si cauta poarta. Iar atunci cand o vei gasi incredinteaza-te in aceste minuni fauritoare de o lume noua. Ele te vor purta prin si peste poarta, acolo unde ochii sfincsilor inceteaza sa mai priveasca."
Si o lua pe carare, alunecand usor spre alb. Patinele pluteau pe gheata alba, purtandu-l din ce in ce mai aproape. Oare cum arata lumea dincolo de poarta?