Despre dorinte si creatie

O revelatie recenta pe care am avut-o, gratie unei discutii cu un prieten, este ca nu exista un scop final pentru tot ceea ce traim, decat acela de a trai insasi. De a simti, de a merge pe acest drum.
Dorintele noastre, nevoia noastra constanta si nesaturata de ceva mai mult, in orice punct ne-am afla, este cea care impinge viata mai departe. Este cobustibilul care tine lumea in miscare. Fara aceste dorinte, fara acest combustibil lumea s-ar opri, precum mingea de pe degetul unui acrobat.

Deci nevoia noastra neobosita de ceva mai mult, ajuta viata insasi sa fie viata. Nu mai stiu unde citisem cand eram mai mica, un citat pe care nu l-am inteles niciodata, dar care mi-a atras atentia atat de mult, incat mi l-am notat la sfarsitul unui caiet de meditatii din liceu :)
"Omul cand isi atinge scopul moare"
Si de abia acum simt k i-am inteles semnificatia, aceea ca nu exista un capat la aceasta calatorie, si daca ar exista, acest capat ar inseamna si sfarsitul vietii insasi, ca si manifestare.

Ceea ce mi s-a parut mai frumos, in revelatia aceasta, este partea ce urmeaza.

Mi-am dat seama k sunt 2 feluri de a crea, de a trai, sau de privi viata:
1. din insuficienta
2. din bucurie, multumire si curiozitate

1. Din insuficienta atunci cand simtim intotdeauna ca niciodata nu ne ajunge ceea ce avem, niciodata nu ajungem sa simtim ca totul este bine, niciodata nu ne simtim completi, tot timpul apare o noua nemultumire, un nou lucru care ne raneste, care ne supara, care trebuie inbunatatit, corectat, sau schimbat, si creem mereu noi si noi posibilitati si realitati, care nici acelea nu ne ajung, ne dorim iar ceva nou, creem iar ceva nou, suntem iar nemultumiti si plecam mai departe. Si tot asa. Viata se extinde.

2. Din bucurie, atunci cand intelegem ca procesul acesta nu are sfarsit si traim cu incantare fata de ceea ce viata este in stare sa ne ofere. Din bucurie atunci cand simti ca totul este perfect asa cum este, si ca nimic nu are nevoie de corecturi, ajustari sau schimbari. Din bucurie atunci cand suntem intr-un punct, multumim pentru  ceea ce viata a putut crea pentru noi, apar noi dorinte, creem iar ceva nou, ne bucuram, si mergem mai departe. Si tot asa. Viata se extinde.

Ambele sunt bune si perfecte si tine doar de noi pe care vrem sa o experimentam. Si pentru ca nimic in viata nu este impartit in linii fixe, cel mai adesea le manifestam pe amandoua amestecat.

Dar acum ca am realizat asta, ca dorintele nu se vor opri niciodata, ca niciodata nu voi ajunge intr-un punct in care sa nu-mi mai doresc nimic, decid sa o fac cu bucurie si curiozitate. Si incerc sa multumesc mai mult pentru ceea ce am, si sa privesc cu multa bucurie si curiozitate la ceea ce va urma.
E chiar interesant si sper sa va ajute si pe voi.


Inchei cu un citat din Eistein, care se potriveste perfect.
..........................................................................................................................

“There are two ways to live: you can live as if nothing is a miracle or you can live as if everything is a miracle.”

..........................................................................................................................

Multumesc.