Si poate povestile lor ar parea marunte, spuse dintr-o gura oarecare, dar prin ochii mei ei par fantastici. Si nu pot sa nu multumesc vietii k mi i-a oferit, aproape precum un cadou suprem, pt faptul k exist.
Tot timpul am privit oamenii precum niste cristale fine, extrem de rare, oricat de multi ar fi ei. Imi place sa ii privesc, sa ii inteleg, sa le vorbesc, sa ii simt. Sa las sa curga prin mine o energie diferita, sa ma simt invaluita de noi senzatii, noi idei, noi moduri de a privi si a intelege lumea.
Multumesc vietii k am intalnit mereu oameni spectaculosi, oameni pentru care pana si cuvantul iubesc pare mic, pentru ca ceea ce simt este o apreciere profunda a faptului ca exista, a faptului ca impartim acest univers, a faptului k mi-au trecut calea, si m-au incantat cu povestile lor. Si poate ca acesti oameni se vad obisnuiti in ochii proprii, dar in ochii mei stralucesc.
Sunt chipuri care mi-au intersectat privirea o clipa, si le-am iubit, altele care mi-au oferit companii dragi timp mai indelungat, dar toate sunt precum niste stele in viata mea. Individualitati una si una. Extreme. Dualitati. Amalgame.
Imi place sa las oamenii sa mi se releve, si uneori ii las sa ma invaluie in universul lor, si pret de cateva momente sunt acolo, invartindu-ma intr-un dans, alaturi de ei, simtindu-le pulsul, simtindu-le vibratia, simtind lumea din care fac parte.
Imi place sa observ, setea cu care doi oameni se descopera, si cu care impartasesc energie si experiente, atunci cand se intampina. Imi place sa observ, cum uneori energia curge si parca prinde forme enorme in timp ce vorbesc cu cineva, desi discutia este poate una aparent banala.
Imi plac oamenii, ii iubesc.
Si eu iubesc oamenii... si de abia astept sa te cunosc si pe tine. :))
RăspundețiȘtergereImbratisari!
Bessos, sper sa ne vedem curand! :*
RăspundețiȘtergere