Cand iti explici un lucru l-ai si pierdut.
Am avut in ultima vreme ocazia sa observ paradoxul vorbirii si pe cel al "cunoasterii". Si desi niciodata nu am stiut de unde vine, am observat cum lucrurile se pierd atunci cand vorbim prea mult despre ele. Incercand sa facem prea mult sens, ne afundam in haos. Ca si cum, prin exemplificare, pierdem sensul lucrurilor, acel suflu nevazut al vietii.
Ai sentimentul ca totul e mai clar, dar nu trece mult timp si observi ca totul e defapt mult mai ambiguu. Ca si cum viata ne-ar cere sa nu mai incercam sa o explicam. Sa nu o mai vorbim, sa nu o mai definim.
Iar atunci cand taci, totul prinde sens. Viata iti da ceea ce tu nu mai incerci sa explici, ceea ce nu mai incerci sa cauti. E un paradox, si unul chiar f frumos.
Tacere .. ochii zilei s-au inchis,
In seara asta.. ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeste-mi, dar incet .. incet si mult
Si vorba ta sa semene tacere..
Celelalte Cuvinte - Fara cuvinte
Frumoase versuri! Baietii de la Celelalte Cuvinte doar le-au facut "cunoscute" (prin minunata voce a lui Pittis), dar poezia apartine lui Al. Philippide.
RăspundețiȘtergere