Acum, aici totul este perfect

O veche etapa se incheie. Si una noua ia nastere, chiar daca nu toti suntem constienti de asta. Multi sunt pionieri in aceasta noua etapa fara sa fie constienti de asta.

Toti cei care privesc lumea cu inima, toti cei care prin munca si lucrul lor aduc o imbunatatire lumii fara sa isi doreasca nimic in schimb, toti cei care viseaza la o lume mai buna, toti cei care isi redobandesc simtul copilariei si al uimirii fata de viata, toti cei care au renuntat la a mai controla excesiv lucrurile si viata si se bucura doar de miracolul de a fi, toti cei care traiesc in fiecare zi cu zambete in suflete si stiu ca fiecare clipa este un miracol, toti cei care stiu ca totul este perfect exact asa cum este si nu mai este nevoie de nimic in plus sau in minus, toti cei care se simt completi, toti cei care isi doresc schimbarea, toti cei care traiesc iubirea in viata lor, toti cei care incearca sa isi depaseasca limitele personale, toti cei care au renuntat la frica si control, toti cei care iubesc si zambesc fara sa isi doreasca nimic in plus fata de momentul prezent.

Ne-am nascut intr-o era a fricii, a ezitarilor, a dubiilor, a neincredererii. Dar eu zic ca suntem aici tocmai pentru a schimba asta. Tocmai pentru a avea curaj, a fi siguri si increzatori, tocmai pentru a schimba vechile tipare, tocmai pentru a ne bucura de ceea ce suntem, tocmai pentru a simti in noi fericirea de a fi.

Vechiul este schimbat zilnic, chiar daca nu exista nici un istoriograf de data asta.

Va zambesc si va multumesc si stiu in inima mea ca tot ce a fost a fost o experienta din care am invatat dar acum este momentul sa creem in sfarsit lumea la care am visat atat de mult in momentele noastre de reverie.

Iar aceasta lume nu se creeaza schimband ceva la exterior. Singura schimbare pe care o putem aduce este sa ne eliberam noi insine de frici si retineri, limite, constrangeri si judecati personale si sa ne dam voie in sfarsit doar sa fim. Atat de simplu, nu? :) Simplu si frumos. Si oricine poate face asta. Nimic nu trebuie, nimic nu lipseste. Totul este ideal asa cum e.

Prezentul este perfect. Va invit sa va bucurati de el si sa il simtiti in inimile voastre.

Croatia partea I : Plitvice National Park

Anul acesta am planuit impreuna cu Florin si Oana o mini excursie pana in Croatia si inapoi. Au fost cam 3700 km parcursi in 6 zile, pornind din Bucuresti, trecand prin Belgrad, ajungand prin Zagreb la Nord, trecand prin Plitvice si inaintand spre Sud unde am vizitat frumosul oras Split si Hvar(orasul de care m-am indragostit) si inapoi trasand toata coasta Croatiei, prinzand un apus demn de o tara mediteraneana, oprindu-ne in insula Krk si plecand din nou spre casa.

M-am intors acum o saptamana si de abia acum am avut timp sa ma ocup de poze. Dar pe langa poze cel mai mult mi-au ramas in suflet amintirile. Ape azure, soare calduros, piatra alba, zambete si fericire. Sunt putine cuvinte de adus acestor meleaguri parca desprinse din povesti. Sunt locuri de vazut si de simtit.

Las ca mici insemne poze din primul loc pe care l-am vizitat : Parcul National Plitvice. Am ramas convinsa ca acela este un mic colt de rai.

      

      

  
  

      

Mai multe poze si informatii despre acest loc minunat gasiti si aici.

Timp cu mine

Ce bine e sa nu faci nimic. Sa stai. Sa respiri. Sa gandesti. Sa privesti. Sa fi. Atat de putin si atat de mult.

In general sunt mereu o persoana cu un plan in minte. Am mereu ceva de facut. Lucruri care-mi plac mult, desigur. Dar alte ori, ajungeam sa nu mai am zile libere nici macar pentru prieteni. Pentru mine, nici atat. Si acum, ca ma aflu intr-o perioada mai linistita imi dau seama de valoare timpului petrecut cu mine. Si cred ca uneori ne umplem timpul cu multe lucruri tocmai pentru a ne eschiva de noi insine. Sunt lucruri care ne plac, desigur. Care ne bucura. Dar atunci cand ajungi sa nu mai ai timp pentru tine, pentru liniste si gandire, atunci trebuie sa te gandesti ca exista un motiv pentru asta.

A umple timpul cu a-i ajuta pe ceilalti, cu a participa la diverse intalniri care te bucura sau a face orice alt lucru exterior este ceva bun pana in punctul in care nu mai ai timp sa petreci cu tine. Parca uneori ne temem sa ramanem noi cu noi. Ne temem de un sentiment ciudat, de a fi singuri undeva. Doar cu noi. Ne plictisim de noi. Nu suntem destul de captivati de propria noastra fiinta si astfel cautam sa facem orice altceva. Cautam sa ne exprimam prin alte moduri, dar noi in fata noastra ne exprimam mai greu.

Tocmai de asta mi-am propus sa am o zi pe saptamana in care sa o petrec cu mine. Sa ma plimb, sa ma gandesc, sa scriu, sa citesc, sa pictez..sau orice altceva ce imi place. Fara telefoane, calculator..doar eu. Inainte de vacanta din care tocmai m-am intors am petrecut o zi frumoasa in herastrau. Doar eu cu mine. Si a fost ataaaaaat de frumos.

Totdeauna m-am bucurat de lucruri mai mult singura in interiorul meu. Mereu am simtit ca fiecare din noi simtim lucrurile atat de subiectiv, ca ar fi imposibil si aproape fara sens sa stau sa exprim fiecare gand si emotie cuiva. Oricum doar in mine se afla aceea emotie in starea ei perfecta si orice exprimare nu ar putea cuprinde decat o versiune limitativa a ei. Asa ca timpul cu mine e perfect si am de gand sa ma bucur din ce in ce mai mult de el.

Plus ca mi-am propus sa fac o calatorie mai lunga singura. Sunt curioasa cum ar fi. :)

Experimentul maimutei 100

Sa luam in calcul ca exista un subconstient colectiv. O mare baza de date a planetei, a tuturor constiintelor individuale care au existat vreodata si, cine stie, care vor exista. Acest subconstient colectiv este cel despre care renumitul psihiatru german Carl Jung a scris si care pana la urma a reusit sa-l demonstreze prin experimente numeroase.

Ce este experimentul maimutei 100? Ei bine, prin 1975 un mare botanist si zoologist Lyall Watson a scris o carte descriind un experiment pe care l-a condus impreuna cu echipa sa. Acestia au studiat maimutele macace de pe o insula izolata din Japonia numita Koshima timp de 30 de ani. Ei doreau sa studieze capacitatile de invatare a acestor maimute.

Astfel acestor maimute li se ofereau cartofi dulci, dar acesti cartofi erau aruncati pe plaja si astfel se murdareau de nisip. La inceput maimutele ii mancau asa cum erau, cu nisip. Apoi dupa o perioada de timp cateva maimute au inceput sa spele cartofii in apa marii inainte sa ii manance. Acest comportament s-a raspandit foarte rapid in grupul maimutelor de pe insula. Dupa ceva vreme toate maimutele de pe insula obisnuiau sa spele cartofi inainte sa ii manance.

Ceea ce au observat atunci cercetatorii a fost ceva cu totul neasteptat. Restul maimutelor de pe alte insule, mult departate de aceasta, incepusera sa adopte brusc si in numar mare un comportament similar atunci cand li se ofereau acesti cartofi nisiposi. Nu numai ca adoptau comportamentul mult mai rapid dar acest lucru se intampla in numar mare, fara a mai fi nevoie de un timp de cativa ani pentru a fi intergrat in intreaga comunitate.

De aici Watson a formulat teoria maimutei 100, care spune ca daca o masa critica de indivizi schimba un anumit pattern comportamental atunci acest nou comportament va fi adoptat si de restul indivizilor, chiar daca acest comportament nu a fost transmis pe cale directa. Mai simplu, teoria confirma ca exista un subconstient colectiv, ca un mare organism viu la care toti indivizii sunt conectati in mod subtil si inconstient. Si acest subcosntient actioneaza ca o resursa comuna pentru toti indivizii de acelasi fel. Astfel ca atunci cand o noua aptitudine sau o dezvoltare a unei constiinte are loc, aceasta dezvoltare va fi mult facilitata si pentru restul indivizilor si va putea fi adoptata mult mai usor.

Imi place acest experiment deoarece demonstreaza, chiar si printr-o metoda de observare directa si oarecum stiintifica, ca cel mai important este sa ne schimbam pe noi insine daca dorim ca realitatea in care traim sa se schimbe. E nevoie de o masa critica de oameni cu un comportament schimbat pentru ca acest comportament sa fie insuflat aproape indirect si celorlalti. Si cred ca asta se observa deja.


Little changes can make a huge difference.

The egg

"Your soul is more magnificent, beautiful, and gigantic than you can possibly imagine. A human mind can only contain a tiny fraction of what you are. It’s like sticking your finger in a glass of water to see if it’s hot or cold. You put a tiny part of yourself into the vessel, and when you bring it back out, you’ve gained all the experiences it had."

extras din The Egg, Andy Weir

puteti gasi toata povestea aici

I'd rather dance

Asculta mai multe audio Muzica

Despre pauze

Uneori cuvintele se ascund de mine, si gandurile la fel. Si pot trece zile numarand la un copac. Dar exista mereu o clipa a regasirii. Si apoi jocul incepe iar. Dar mereu cu ceva in plus.
Este si asta o stiinta aparte: sa te bucuri de momentele de pauza si asteptare. Chiar daca pare un timp irosit, vazut sub o alta lumina el poate deveni unul din cele mai creative izvoare de energie si inspiratie.

Despre dorinte

Atunci cand ne dorim ceva e mult mai bine sa ni-l dorim cu bucurie decat cu tristetea ca nu il avem inca in viata noastra. Daca ni-l dorim, dar inima noastra este plina de tristete si neliniste ca nu il avem atunci vom atrage spre noi exact ceea ce simtim:  tristete si neliniste in legatura cu el. Daca, in schimb, ni-l dorim si in timp ce ni-l dorim simtim in sufletul nostru bucuria si frumusetea de a-l avea in viata noastra, daca inima noastra devine precum un zambet cand ne gandim la el vom atrage exact acele sentimente in legatura cu lucrul respectiv. Si el va veni exact sub forma aceasta.

Am simtit nevoia sa scriu asta, dandu-mi seama ca de multe ori noi ne sabotam dorintele din lipsa de incredere in ele. Stim sa ne dorim ceva, dar deseori nu simtim ca ceea ce ne dorim se implineste asa cum am vrea. Ori simtim ca asteptam prea mult, ori simtim ca ne chinuim prea mult pentru a-l obtine, ori ca nu se mai intampla odata, ori ca nu credem ca se va intampla si tot asa in ritmul acesta.
O schimbare majora si simpla ar fi ca atunci cand ne dorim ceva sa simtim acea bucurie a implinirii dorintei in sufletul nostru. Pana la urma este ceva ce ne dorim. Gandul ar trebui sa ne bucure, sa ne incante, sa ne lumineze fruntea cand ne gandim la el. Si apoi nu trebuie decat sa asteptam senini. Lucrurile vin mereu sub forma pe care noi le-o dam.

O dorinta frumoasa umple sufletul de bucurie. Si trebuie sa o asteptam cu liniste si entuziasm. Atat trebuie sa facem ca sa se poata implini.

Un vis

Uneori e de ajuns un singur vis ca totul sa devina posibil. :)

Sunt un ascultator

Ascult oamenii cand vor sa vorbeasca, ascult oamenii cand vor sa taca. Ascult oamenii cand vor sa se bucure sau sa reflecteze. Poate de asta am invatat atat de bine sa ma ascult pe mine. M-am ascultat pe mine ani de-a randul. Am invatat sa-mi cunosc soaptele, gandurile fugare si emotiile furtunoase. Si cu timpul un gol din mine a disparut. Iar acum simt un spatiu in mine plin cu liniste. Intampin furtuni, desigur, dar ele nu mai au amploarea furtunilor de mai demult. As putea zice ca ma detasez de ele si le privesc ca ceea ce sunt. Niste furtuni.Astept sa treaca. Am invatat sa astept. Si acesta este un mestesug de pret.

Despre legaturi

Uneori legaturile se creeaza direct. Si sunt atat de simple, de parca simti ca fara nici un efort reusesti sa dai forma acelui lucru. Ca si cum legatura s-ar crea de la sine, ca si cum totul ar fi asa firesc si natural ca nici nu apuci sa constientizezi procesul. Atunci lucrurile sunt in starea magica de a fi. Si atunci se face loc pentru bucurie si creativitate.

Legaturile pot fi de orice tip : relatii de amicitie sau amoroase, gasirea unui job sau a unei activitati care ti se potriveste ca o manusa, implinirea unei dorinte sincere sau a unui obiectiv..orice aproape. Orice lucru care implica o legare de ceva exterior. Sunt momente, cum spuneam, in care aceste legaturi iau nastere si se dezvolta atat de firesc ca ajungi sa te intrebi cum s-a intamplat. Atunci ele reflecta simplitatea si bucuria vietii. Atunci poti stii ca sufletul tau a gasit locul potrivit.

Dar sunt momente in care ele nu curg asa firesc si simplu. Si simti ca te invarti precum un hamster intr-un cerc, incercand sa ajungi in punctul respectiv. Lucrurile nu se urnesc, sau daca se urnesc se urnesc cu greu si consumand multa energie. Cauti sa creezi o legatura acolo unde nu isi are rolul. Si sufletul tau incearca sa iti zica ca ceea ce cauti nu este ceea ce ai nevoie.

Atunci cand lucrurile merg simplu si natural intr-o anumita directie, atunci putem stii cel mai bine ceea ce avem nevoie.

Destinatia si drumul

Calatorind pe o linie, din punctul A in punctul B, niciodata nu ajungi la capat asa cum ai plecat. Si aici sta misterul adevarat al oricarui drum. Drumul insusi este cel ce imbogateste. Este cel ce creaza experienta. Senzatiile. Invataturile. Nu stiu daca destinatia devine atunci cea care primeaza, sau drumul in sine.

Cu totii purtam o destinatie in suflet si cu totii ne aflam pe un drum. Va invit sa va bucurati de acest drum.

Drumul

Pe aleea brazdata cu copaci inalti apareau pete de luna. Drumetul mergea deja de prea multa vreme.Hainele pareau, poate, un pic mai obosite decat el. Mainile si umerii ii tremurau, picioarele ii clatinau sub greutatea corpului, rucsacul cu zestre si comori abia ca mai dorea sa se sustina in spate. Ochii, insa, ii scaparau lumini. Sticleau ca o pisica in noapte. Fruntea inca astepta. Asteptase. De cand lupta luase sfarsit, de cand castigase si pierduse tot, de cand fusese rege si cersetor, prieten si dusman, sot si amant nu facuse altceva decat sa astepte. Dar aceasta nu era o asteptare oarecare. Era un timp anume. Un timp am intelegerii. Asteptase si calatorise ani, poate secole, poate milenii. Dar in noaptea aceasta ceva maiestru se pregatea in aer. Simtise asteptarea inca de la rasaritul soarelui. Si acum, odata cu rasaritul lunii, in timp ce pasii se tarau pe alea cu copacii inalti, simtise cum deodata i se usureaza tot corpul. O liniste revigoranta i se scurgea usor prin tot corpul eliberand oboseala precum un abur. Acum stia ca, in sfarsit, poate lasa jos rucsacul mult prea greu, purtat cu iscunsinta atata vreme. Luna aduce mereu cu sine o liniste si un mister specific. Si stia ca de aici va incepe un alt drum. Un drum al linistii si al pacii. Marele copac al vietii stralucea in fata. In sfarsit ajunse.